Dur?! NU. Realitatea. Realitatea unui Ploiești încăpățânat întrun GRI de care nu vrea să scape. Și aici vorbim despre unii… ploieșteni.
Să explicăm: Am observat, din păcate, în ulimele zile, ură la Ploiești. Dar nu așa, un grăunte. Ci…. cu „kiluʼ”. Pe rețelele de sociliazare sau în discuții, pe bulevard, prin parc…, la o cafea, DEPARTE de spiritul Sfintelor Paști. Pricina?! „Nenorocirea” aia din centru, cu căsuțele pentru Târgul de Paști (că, na, „cum să avem așa ceva la Ploiești?”, „ce ne trebeʼ, mizeria asta?”, „ce-i porcăria asta, țigănia cu unii care vinde nu știu ce, să să-mbogățească?!”).
În primul rând, e pentru prima dată când la Ploiești avem, cât de cât ceva care să semene, să inspire un Târg de Paști (N.R.: chiar dacă…n-a fost perfect, chiar dacă n-au fost decoruri cu iepurași, ouă sau flori luminoase). Nu sunt corturi sau cocioabe. Sunt căsuțe din lemn, curate, rustice, așezate ordonat pe alei.
În al doilea rând și de fapt cel mai important este că majoritatea expozanților au fost artizani care oferă podoabe, decorațiuni, tablouri, ii, poșete, lumânări artizanale, ouă pictate sau „mărgelate”, jucării croșetate, daruri de o delicatețe greu de cuprins în cuvinte, rod al unei munci asidue. Să nu mai vorbim de preparatele tradiționale de la drob la langoși, slănină de mangalița, burdufi, cârnați sau…. celebrii Kürtőskalács cu gust autentic, totul preparate după rețete tradiționale respectate cu sfințenie d eoameni dăruiți vechilor îndeletniciri.(dar… cine să înțeleagă, cine să priceapă… când, vorb-aceea, „la oraș… Kitsch-ul e la putere, că-i în trend”, că doară și moda s-a… demodat). Pe scurt: DIN NEFERICIRE, ploieșteni, în număr condamnabil de mic știu să aprecieze valoarea, munca, autenticul, arta, harul unor oameni care chiar fac lucruri extraordinare și care oferă… „bonus” lecții de viață.
Că să nu mai lungim vorba: să ne fe rușine că nu știm să apreciem ceea ce chiar merită apreciat și promovat. Din păcate, un reputat om de cultură are dreptate: „la noi, bârfa e la putere, ghionturile și… dorința de a rămâne într-o zonă amorfă, să nu fim deranjați”.
