„Avrigul și-a câștigat locul în panteonul istoriei și al culturii neamului, în primul rând, prin fapta și slova celui care a fost Gheorghe Lazăr, fiu al Avrigului și una din cele mai mari personalităţi ale învăţământului şi culturii noastre.
O datorie morală ne obligă să ne aducem aminte şi să-i închinăm un gând şi o rugăciune căci, dincolo de timp şi de spaţiu, rămâne fapta şi fapta lui Lazăr e temelie solidă pusă culturii şi educaţiei noastre.
Energia constructivă şi patriotismul înflăcărat ale lui Gheorghe Lazăr, anticipând pe cele ale lui Tudor Vladimirescu sau ale patrioţilor paşoptişti, au dat un impuls puternic vieţii culturale româneşti de la începutul secolului al XIX lea.
Dascălul Lazăr a adunat în jurul său , la lecţiile predate la şcoala de la Sfântul Sava, sute de tineri iar , la cursurile de « Istoria neamului » veneau şi vârstnici. Patosul său revoluţionar trezea in sufletul elevilor săi conştiinţa naţională , Lazăr formula cu un curaj deosebit un program politic şi social şi un ideal naţional : eliberarea de sub jugul fanariot.
Filozoful Lazăr face parte din rândurile acelora care se disting printr-o viziune despre lume mai largă decât cea a contemporanilor săi, are de asemenea, merite incontestabile el introducând în programul de învăţământ logica şi metafizica, predând aceste discipline în limba română deşi « specialiştii » vremii susţineau că acestea nu se puteau învăţa în limba neamului.
Inginerul Lazăr îşi aduce aportul său la istoria începuturilor ingineriei româneşti, în special ale ingineriei topometrice, avrigeanul facându-se cunoscut în Ţara Românească prin priceperea şi cunoştinţele sale în domeniu, putându-se compara cu oricare din inginerii sau arhitecţii străini aflaţi în Bucureşti la ora aceea.
Omul Lazăr a fost jertfit într-un apostolat închinat neamului şi durerilor sale, viaţa sa scurtă a fost asemeni unei torţe care a ars pentru iluminarea semenilor, făcut din durere şi zbucium, omul Lazăr s-a stins la numai 44 de ani dar spiritul său a rămas viu în memoria neamului, de aceea acum, putem rosti, ca pe o litanie, cuvintele de încheiere ale romanului «Nicoară Potcoavă» : «Din duhul său care nu se stinge ne-om aprinde noi şi alţii de după noi, cum se aprinde lumină din lumină»”.
Împărtășite cu duh de directorul Bibliotecii din Avrigul frumos al Lazărului, Maria Grancea.
O zi, o sărbătoare. Azi, cu atât mai mult ar trebui să ne dea de gândit. Tuturor!Și… Degrabă îmbățișați cu gândul, cu inima pe-ai voștri învățători! Dumnealor pun temelia acelui mâine la care visați!
* Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava).
Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a urmat scoala primară la Avrig avându-l ca dascăl pe Ioan Barac apoi a studiat la Liceul Piarist din Cluj, ale cărui cursuri le-a urmat între 1798-1805. Excepție a făcut anul 1802, în care a urmat cursurile Liceului Catolic din Sibiu. După obținerea bacalaureatului la Cluj obține o bursă plătită de Biserica Ortodoxă, din fondul sidoxial pentru a studia la Viena în vederea urmării unei cariere ecleziastice. La Viena a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit diacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie.
În anul 1815 Gheorghe Lazăr a candidat la funcția de episcop al Episcopiei Aradului, dar mitropolitul Ștefan Stratimirovici s-a opus numirii sale, astfel încât scaunul episcopal al Aradului a rămas vacant până în 1828.
