AZI, musai sa ne amintim de marele om de CULTURA Nicolae Simache! Mesaj emotionant din partea Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie

5 noiembrie 1905: Se naște în comuna Cosminele – Prahova, Cel care avea să devină reputatul professor și istoric NICOLAE SIMACHE.

    Urmează școala primară în satul natal.

    Liceu ,,Sfinții Petru și Pavel ” din Ploiesti.

    Facultatea de drept -sectia istorie a Universității din București , terminată in anul 1931 cu ,, Magna cum laude „.

    1931- 1969, profesor de istorie la liceul ”Sfinții Petru și Pavel ” viitor ,,I. L. Caragiale ” din Ploiesti, cu un scurt popas la Liceul Comercial din Buzău.

    1936-1939, conduce și Pinacoteca de artă din Ploiesti .

    Printre elevii săi îi putem aminti pe :

  – Eugen Simion ( fost președinte al Academiei Române )

–- Basarab Nicolaescu ( savant in Franța (

– poetul Nichita Stănescu ( cel pe care profesorul SIMACHE îl convinge să-și schimbe numele din Stănescu Hristea )

– Mircea Petrescu

– Valeriu Râpeanu .

    Din anul 1953 este numit director al Muzeului Regional de Istorie din Ploiesti .

     Înființează numeroase muzee :

– Nicolae Grigorescu 1955

– I L Caragiale 1962

– B.P. Hasdeu 1965

– Nicolae Iorga 1965

– Casa Hagi Prodan

– Muzeul Ceasului

– Cezar Petrescu

– Muzeul de istorie Ploiesti .

– Casa Domnească Brebu.

–- Muzeu Conac Bellu.

  Are numeroase scrieri și lucrări :

–- Pinacoteca municipiului Ploiești 1939

– Despre letopisețul Cantacuzinesc 1942

– Viață și opera lui Radu Popescu .

– Despre Revolutia de la 1848 in Ploiesti și judetul Prahova .

– Din trecutul Regiunii Ploiesti .

–- Răscoală țăranilor de la 1907 in Regiunea Ploiesti .

– Ceasul de-a lungul vremii

– Contribuții la istoricul presei prahovene 

– DOCUMENTE DE PE VALEA TELEAJENULUI .

…și multe altele

    Muzeul Ceasului din Ploiești îi poartă numele, la fel și o școală gimnazială din Ploiești.

   Se stinge din viață la data de 17 ianuarie 1972 în Ploiești.

AZI, 5 noiembrie 2024, se împlinesc 119 ani (Mda, nu e… „cifră rotunda”, cum se spune) de la nașterea marelui om de cultură, care, la rându-i a înrâurit, de la catedră, destinele a numeroși istorici scriitori, academicieni și care ne-a lăsat o zester imoresionantă de muzee și spiritul său enciclopedic.

Este cu atât mai emoționant mesajul transmis azi de conducerea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova:

Nicolae Simache, Omul

              «În orice muzeu din orașul Ploiești ai intra, daca menționezi numele de Nicolae Simache, imposibil ca cineva să nu-l recunoască, să nu știe cine a fost acesta. “Părintele muzeografiei prahovene”, așa cum este numit în cărțile de specialitate,  Nicolae Simache a fost în primul rând OM și mai apoi renumit profesor de istorie, orator, scriitor, director de muzeu.

            Profesorul Simache s-a născut la 4 noiembrie 1905, conform actului de naștere din „Registru Stărei Civile pentru născuți”, în comuna Cosminele, județul Prahova într-o familie cu 4 copii, el și cele trei surori, Aurelia, Maria și Florica. Data de 5 noiembrie este des vehiculată însă, ca dată de naștere, din cauza unei confuzii care s-a produs la înscrierea în liceu. Tatăl său, Ilie Simache, un țăran înstărit, “om iute, cu fire aprigă”, a îndeplinit mulți ani, înainte, în timpul și după Primul Război Mondial, funcția de primar al comunei, iar mama sa Maria, casnică, avea toate „calitățile de hărnicie, curățenie și înțelepciune ale țărăncii române”, iubindu-și mult copiii, interpunându-se adeseori între ei și asprimea tatălui lor.

             După ce a absolvit cu brio școala primară din satul natal și cursurile prestigiosului Liceu “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, acesta s-a numărat printre studenții de renume ai Facultății de Drept – unde a trecut examenul de licență cu mențiunea bine – și printre cei ai Facultății de Litere și Filozofie, specialitatea Istorie – obținând licența cu „Magna cum laudae”-, ambele din cadrul Universității din București. Când încă mai era student la Litere, Simache s-a hotărât să practice avocatura, fiind acceptat în Baroul Ilfov, ca avocat stagiar, la 20 martie 1930, apoi înscriindu-se și la doctorat, dar nu a profesat foarte mult deoarece era încă ocupat cu trecerea licenței în litere. Un alt motiv pentru care ar fi abandonat avocatura ar fi acela că în luna mai a anului 1931, acesta primește propunerea de a suplini o catedră la Ploiești, din acel moment dedicându-se întru totul, activității didactice din învățământul secundar, inițial fiind numit profesor suplinitor la liceul pe care l-a urmat el însuși și mai apoi la diferite unități școlare din  Focșani, Dej și Buzău. În 1946 reușește, într-un final, să se titularizeze la catedra de istorie a prestigiosului liceu ploieștean „Sfinții Petru și Pavel” de unde se va și retrage din activitate în 1969.

              Simache a fost un profesor de elită, înzestrat cu simț pedagogic și cu o bogată cultură profesională și generală,  biografii săi, care i-au fost contemporani, denumindu-l „profesor integral”, întrucât acesta s-a implicat, în mod egal, atât în activitatea didactică cât și în cea de rezolvare a problemelor tangente acesteia. Acestea reies și din mărturiile foștilor săi elevi, printre care se numără și Nichita Stănescu, care menționează despre profesorul său de istorie, Nicolae Simache, ca fiind „un strălucit savant și un uriaș pedagog, care ne-a format pe toți în spiritul dragostei de țară, dar nu numai atât, ci și într-un spirit de înaltă curățenie morală”. Asemeni poetului, printre cei cărora Simache le-a fost profesor, putem enumera o multitudine de nume importante în diverse domenii ale economiei naționale, învățământului, culturii și artelor, printre care amintim pe: acad. Eugen Simion, savantul Basarab Nicolescu, poetul Nichita Stănescu, istoricul Valeriu Râpeanu și mulți alții. La un moment dat rezultatele acestea excepționale în activitatea pedagogică, culturală și științifică a profesorului Simache, i-au fost apreciate și de către autoritățiile statului prin acordarea de ordine și titluri precum: “Ordinul Muncii” clasa a III-a (1956), Ordinul „ Meritul  Cultural”, clasa a V-a, „Profesor emerit” (1965).

             De asemenea, prof. Nicolae Simache a desfășurat pe tot parcursul vieții și o impresionantă activitate culturală. Îl întâlnim susținând numerose prelegeri în cadrul secției Ploiești a Ligii Culturale, fiind considerat „unul dintre cei mai buni oratori ai Prahovei” având „ceva din Iorga, Delavrancea sau Nicolae Filipescu”, impunându-se  în fața auditoriului printr-un talent oratoric remarcabil, prin fluența și bogăția informațiilor și prin puterea de convingere și fascinație. Îl întâlnim și ca director al Ateneului Popular „Nicolae Bălcescu”, ca secretar al Căminului Cultural al Municipiului Ploiești și ca director al Pinacotecii de Artă din localitate. A înființat un număr de 40 de cămine culturale în mediul rural și a colaborat și cu Dimitrie Gusti la realizarea studiilor sale sociologice.

              Pasiunea sa pentru cercetarea științifică a istoriei locale sau a celei naționale s-a concretizat prin publicarea unor importante culegeri de izvoare istorice precum: „Cronici românești apărute în opt ediții” (biografii săi susținând că prof. Simache a plătit personal tipărirea lor), „Hronograful lui Moxa”, „Letopisețul Cantacuzinesc”, „Viața și Opera lui Radu Popescu”, „Doi cântăreți greci ai lui Mihai Viteazul: Stavrinos și Palamed”. De asemenea, va edita culegeri de documente cu referire exclusivă la istoria localităților: Starchiojd, Teișani, Posești, Nucșoara, Râncezi, Apostolache, Târgșor, Ploiești. În timpul directoratului său în cadrul Muzeului Regional de Istorie Ploiești, inițiază apariția revistei „File din trecutul istoric al județului Prahova”, publicație în care au fost valorificate rezultatele cercetărilor științifice ale muzeografilor din instituțiile create de el.

              Însă cele mai importante și durabile realizări culturale ale lui Nicolae Simache au fost și sunt muzeele, înființate pe întreg teritoriul județului Prahova dar și în județele limitrofe (Buzău, Dâmbovița). A fost un proces laborios, desfășurat într-un ritm susținut, cu pasiune și sacrificiu, care i-a adus cea mai mare notorietate și satisfacții, așa cum avea să mărturisească el însuși: „M-am angajat pe un drum îndrăzneț, într-o muncă nobilă, frumoasă, care m-a pasionat. Am depus eforturi, stăruință, mi-am sacrificat timpul, viața, dar am reușit să organizez 18 muzee. Deci mi-am îndeplinit obligațiile față de societate, i-am dat tot ce am avut mai scump”. Toate aceste realizări au fost posibile și au început o dată cu numirea sa în funcția de director al Muzeului Regional de Istorie, la 1 aprilie 1953, prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești, profesorul beneficiind din acel moment, de un neașteptat și excepțional sprijin financiar și moral din parte forurilor de conducere ale culturii și administrației regionale.

              Prin numărul mare de muzee, secții muzeale înființate, Nicolae Simache este considerat nu numai ctitorul muzeografiei prahovene ci și unul dintre cei mai importanți ai celei naționale. Majoritatea muzeelor înființate de domnul profesor funcționează în clădiri monumente istorice și de artă, el implicându-se atât în identificarea și restaurarea lor cât și în valorificarea acestora pe măsura valențelor culturale și istorice conținute. Voia ca Ploieștiul, perceput ca având o importanță economică recunoscută, să devină un oraș cultural, turistic, demers reușit întru totul, grație activității sale, prin pasiune, competență și entuziasm, acesta reușind să convingă autoritățile locale și centrale de importanța și justețea demersului său.

              Deși în viața sa profesională Nicolae Simache nu a fost niciodată singur, fiind mereu înconjurat de colegi, elevi, oameni care îl apreciau, ca om, a dus o viață personală extrem de modestă și solitară, într-o singurătate creatoare, devenind atât în timpul vieții cât mai ales după moarte, un nume de legendă. Multă cerneală a curs în memoria acestuia, însă despre viața sa particulară se știu foarte puține; se cunoaște faptul că a trăit singur într-o cămăruță din podul Muzeului de Istorie din Ploiești, că purta mereu același costum ponosit și aceeași pantofi scâlciați și că umbla mai tot timpul flămând, nu pentru că nu-și permitea să-și cumpere mâncare ci pentru că, pur și simplu, grija pentru confortul, aspectul și sănătatea lui aproape că nu exista.

             Viața și activitatea sa, cunoscute și apreciate la nivel național, au devenit chiar subiecte de inspirație în literatură. Romanele „Sub soarele pământului” de Aurel Petrescu apărut în 1987 și „Ani de studenție”, autor Andrei Gheorghe, apărut în 1989, îl au ca protagonist, iar doi foști colaboratori și colegi de catedră îi vor dedica ample monografii. Primul, muzeograf al instituției devenit ulterior diplomat și scriitor, Bucur Chiriac, editează în două apariții, emoționanta biografie intitulată sugestiv „Trecător grăbit prin timpul nostru” (1998, 2015). Colegul de catedră al profesorului Nicolae Simache, el însuși renumit profesor și istoric, Paul D. Popescu, este autorul unei exegeze în cinci volume purtând titluri sugestive: „Începutul unei vieți”; „Profesorul integral”; „Ctitorul”; „Cărturarul” și „Bibiografie”.

              Constituind un model de urmat atât pentru actualele generații de muzeografi dar și pentru oamenii de rând, profesorul Nicolae Simache „a fost o flacără care a ars și arzând a luminat”».

P.S.: Din partea Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, cu sediul în Palatul Culturii, acolo unde a trăit  la propriu, unde a citit, a studiat și a activat ani în șir marele om de cultură… NU a transmis niciun… cuvințel, niciun gest în memoria Prof Nicolae Simache.

foto 2: directbooking.ro