Sunt unii oameni care trec prin viață și oameni .. lasă în urma lor repere, valori. Profesorul Nicolae Simache a făcut parte din cea de-a doua categorie. A înființat muzee, a format generații de intelectuali și a transformat istoria dintr-o materie predată la catedră într-o comoară pe care o comunitate trebuie să o păstreze. Astăzi, numele său nu este doar o pagină de istorie a Prahovei, ci o datorie de memorie.
Există oameni pe care timpul nu reușește să-i îndepărteze de sufletul unei comunități. Oameni a căror operă continuă să vorbească, chiar și atunci când vocea lor a amuțit de mult. Profesorul Nicolae Simache este unul dintre aceștia.
Născut în județul Prahova, la Cosminele, în 1905 (la 5 noiembrie), Nicolae Simache și-a legat destinul de istorie, educație și cultură. A absolvit studiile universitare de istorie la București, iar apoi s-a întors în lumea în care avea să-și consume, cu o impresionantă dăruire, energia și talentul: învățământul și muzeografia prahoveană.
A fost profesor de istorie la prestigiosul liceu „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit ulterior Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”. Lecțiile sale, însă, nu s-au oprit la zidurile școlii. Au continuat în muzeele pe care le-a întemeiat, în patrimoniul pe care l-a salvat și în conștiința celor pe care i-a îndrumat.
Un dascăl care a format destine
Printre elevii săi s-au numărat personalități care aveau să marcheze cultura românească: poetul Nichita Stănescu, academicianul Eugen Simion, matematicianul și filosoful Basarab Nicolescu, criticul și istoricul literar Valeriu Râpeanu.
Nu este puțin lucru să lași în urma ta asemenea destine. Poate că adevărata măsură a unui profesor nu stă numai în numele celebre ale foștilor elevi, ci în felul în care reușește să aprindă în fiecare tânăr curiozitatea, respectul pentru cunoaștere și dorința de a deveni mai mult.
Nicolae Simache a fost un asemenea dascăl. Un profesor în adevărata putere a cuvântului, pentru care istoria nu însemna înșiruire de ani și domnii, ci viață, identitate și responsabilitate față de trecut.
18 muzee și o ambiție: Prahova să nu-și piardă memoria
În 1953, odată cu preluarea conducerii Muzeului Regional de Istorie din Ploiești, începe etapa care avea să-l transforme într-un adevărat ctitor al muzeografiei românești.
Cu o energie ieșită din comun, a identificat clădiri istorice, a căutat obiecte, a adunat documente, a recuperat povești și a construit instituții de cultură acolo unde alții vedeau doar case vechi sau colecții disparate.
Muzeul „I.L. Caragiale”, Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, Casa Memorială „Cezar Petrescu” din Bușteni, Casa Hagi Prodan, Conacul Bellu din Urlați, Muzeul Ceasului și numeroase alte așezăminte muzeale poartă amprenta muncii sale.
A vorbit despre sacrificiul acestei misiuni cu o sinceritate tulburătoare, mărturisind că a reușit să organizeze 18 muzee și că și-a pus timpul și viața în slujba acestei opere.
Nu a construit pentru glorie personală. A construit pentru ca generațiile care vin să știe de unde vin, cine au fost înaintașii lor și ce valori merită apărate.
Muzeul Ceasului – locul în care timpul îi păstrează numele
Dintre toate ctitoriile sale, Muzeul Ceasului din Ploiești ocupă un loc aparte în memoria orașului.
În 1963, profesorul Nicolae Simache a pus bazele unei instituții muzeale unice în România, ba chiar n ân partea noastră de Europă, pornind de la o colecție de aproximativ 300 de piese. În decembrie 1962 achiziționase un prim lot de ceasuri din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, iar expoziția „Ceasul de-a lungul vremii” a fost inaugurată la 6 mai 1963, într-o sală a Palatului Culturii.
În 1971, muzeul s-a mutat în eleganta clădire de patrimoniu de pe strada Nicolae Simache, fosta casă a prefectului Luca Elefterescu.
Ei bine, astăzi, colecția depășește 4.000 de piese și componente, reunind instrumente de măsurare a timpului de o remarcabilă valoare tehnică și artistică.
Ceasuri astronomice, cadrane solare, clepsidre, pendule, ceasuri de buzunar și mecanisme spectaculoase alcătuiesc o poveste fascinantă despre ingeniozitatea omului și eterna sa încercare de a măsura timpul.
Iar muzeul îi poartă numele. Este, recunoșatem, cea mai frumoasă metaforă a moștenirii sale: omul care a adunat timpul în vitrinele unui muzeu a reușit, prin propria operă, să rămână în timp.
Un om care și-a consumat viața pentru ceilalți
Nicolae Simache s-a stins din viață la 17 ianuarie 1972, la Ploiești. Avea doar 66 de ani.
Cei care au cunoscut povestea sa au evocat adesea modestia aproape ascetică în care trăia, preocupat mai degrabă de patrimoniul pe care îl construia decât de propriul confort.
A fost un om al muncii neobosite, al pasiunii și al sacrificiului. Un intelectual care a înțeles că valorile nu se conservă singure și că patrimoniul nu se apără prin declarații, ci prin muncă, perseverență și responsabilitateși un om de o modestie proverbială.
Astăzi, când Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova reunește 17 secții muzeale deschise publicului, iar Muzeul Ceasului continuă să atragă vizitatori prin unicitatea colecției sale, dimensiunea operei lui Nicolae Simache devine și mai limpede.
Moștenirea sa nu este doar culturală. Este și morală.
Profesorul Simache ne-a lăsat o întrebare pe care fiecare generație ar trebui să și-o pună: ce facem noi, astăzi, pentru ca memoria de mâine să nu fie mai săracă decât cea de ieri?
Nu este suficient să-i rostim numele la aniversări și comemorări. Nu este suficient să-i dedicăm busturi, străzi sau instituții. Trebuie să-i continuăm munca, să respectăm muzeele, să protejăm patrimoniul și să redăm educației locul pe care îl merită.
Pentru că un oraș nu înseamnă numai clădiri, străzi, industrie și administrație. Un oraș înseamnă și memoria oamenilor care l-au făcut mai bogat spiritual.
Nicolae Simache a făcut Ploieștiul mai bogat pentru totdeauna.
Astăzi, să ne oprim pentru o clipă din goana cotidiană și să ne amintim de profesorul care a știut că timpul trece, dar cultura trebuie să rămână.
Nicolae Simache nu mai este printre noi. Dar îl găsim în fiecare muzeu pe care l-a întemeiat, în fiecare exponat salvat de la uitare, în fiecare elev pe care l-a inspirat și în fiecare om care intră într-un muzeu pentru a descoperi o parte din propria identitate.
Unii oameni măsoară timpul în ani. Nicolae Simache l-a măsurat în generații, în muzee și în destine. Iar timpul, pe care l-a iubit atât de mult, nu l-a uitat.
CINSTE acestui nemuritor!
*Surse doumentare:
Consiliul Județean Prahova – Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova: rețeaua actuală de 17 secții muzeale și contribuția lui Simache.
Consiliul Județean Prahova – 60 de ani de la inaugurarea Muzeului Ceasului: istoria colecției și inaugurarea din 1963.
Prahova Business: biografia amplă și mărturiile despre sacrificiul personal al profesorului.
Prahova Business face parte din Reușita Business Group.
