Vă reamintim pentru că vorbim aici de un moment istoric, în toată puterea cuvântului: 57 de ani de la primul Festival de Jazz din România. O întâlnire despre istorie, prezent și ceea ce construim mai departe.
Miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 18:00, vă invităm în Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, la conferința #ROJAZZ57, organizată în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Ploiesti Jazz Festival.
Reprezentanți ai festivalurilor de jazz, ai instituțiilor culturale și profesioniști din domeniu se reunesc pentru un dialog despre evoluția jazzului românesc, colaborări și perspectivele sale de dezvoltare.
Printre participanții anunțați se numără:
• Manea Mihai-croco – București;
• Simona Maxim – Sibiu Jazz Festival;
• Sebastian Gheorghiu – UCIMR;
• Liviu Briciu – Jazz Festival Campina;
• Viorel Grecu – Radio România Muzical;
• Alina Șulicu – Brăila Jazz Festival;
• Dan Denisa Diana – Jazz in the Park;
• Andi Enache – Președinte Ploiesti Jazz Club 1968;
• Lucian Sabados – vicepreședinte al Ploiesti Jazz Club 1968;
• Octavian Ioniță – Ploiesti Jazz Club 1968;
• Gabriel Nita – Director Filarmonica Pitesti;
• Petruț Constantinescu – Director Filarmonica Ion Dumitrescu Valcea.
În orașul care găzduia, în 1969, primul festival de jazz din România, continuăm povestea prin întâlniri care apropie oameni, idei și proiecte.
Ploiești Jazz Festival 2026 – Ediția XXI – 29 octombrie – 1 noiembrie 2026 se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.
Prahova Business face parte din Reușita Business Group.

