E miez de toamnă dulce-amăruie, gospodăriile se pregătesc pentru iarnă, iar borcanele cu varză, castraveți, gogonele, gogoșari dolofani și conopidă își ocupă locul de cinste în cămări. Dar… v-ați întrebat vreodată de unde vine cuvântul „murătură”? Nici nu bănuiți că răspunsul ne poartă înapoi, până în Antichitate, în lumea limbii latine, și ne dezvăluie o mică bijuterie a istoriei limbii române.
În fiecare toamnă, în bucătăriile românilor începe același ritual: se spală borcanele, se pregătește cu tâlc saramura, se aleg legumele, se pun condimentele, iar gospodinele își pun la lucru rețetele moștenite din generație în generație.
Castraveții, gogonelele, varza, conopida, morcovii și pepenii mici își găsesc locul în borcane și butoaie. În câteva săptămâni, printr-un proces natural de fermentare, legumele capătă gustul acrișor atât de îndrăgit.
Dar, dincolo de gastronomia sezonului, există o poveste lingvistică fascinantă. Un cuvânt pe care îl rostim fără să-i acordăm prea multă atenție – murătură – păstrează o legătură cu o veche tradiție de conservare a alimentelor, cunoscută încă din vremea… romanilor.
„MURIA”, cuvântul latin care ne apropie de Antichitate
Dicționarele etimologice românești indică drept punct de plecare pentru familia lexicală a cuvintelor „moare”, „a mura” și „murătură” termenii latini muria și muries.
În latina veche, muria desemna saramura, lichidul sărat folosit inclusiv la conservarea alimentelor.
Nu este doar o asemănare de sunet. Dicționarul latin Lewis and Short consemnează termenul și oferă chiar exemple din literatura romană. Unul dintre acestea provine din scrierile lui Cato cel Bătrân, care menționează conservarea măslinelor în saramură.
Cu alte cuvinte, ceea ce astăzi numim murare avea un corespondent lexical și o utilizare practică în lumea romană, cu multe secole înainte ca borcanele să devină nelipsite din gospodăriile noastre.
„MOARE” – cuvântul românesc care ascunde o poveste veche
Unul dintre cele mai interesante cuvinte ale acestei familii este „moare”.
În limbajul regional, mai ales în Moldova și Bucovina, dar ș în zone din Ardeal, moarea desemnează lichidul sărat sau acrișor în care sunt conservate legumele. Termenul este folosit în special pentru zeama de varză, dar și pentru lichidul în caresunt ținute delicioasele murături.
Dicționarele consemnează originea sa probabil latină, din muria, respectiv muries, termeni cu sensul de saramură.
Dicționarul Etimologic Român, citat în resursele lexicografice, explică și relația dintre aceste cuvinte: din „moare” s-a format verbul „a mura”, iar din acesta substantivul „murătură”.
Așadar, moarea nu este doar lichidul pe care îl folosim la ciorbe sau pe care îl bem uneori după o masă copioasă. Este și un cuvânt care păstrează o urmă lingvistică a lumii latine.
Cum s-a format „A MURA”?
Conform explicației din DEX, verbul „a mura” este derivat regresiv din substantivul „moare”.
În sensul său principal, înseamnă a pune legume în saramură sau în oțet pentru a le conserva și a le face să se acrească.
Verbul are însă și alte sensuri interesante:
- a conserva nutrețuri suculente prin fermentare;
- a ține plante textile în apă pentru separarea fibrelor;
- în limbaj figurat, a uda pe cineva până la piele.
Este un exemplu frumos al felului în care un cuvânt legat inițial de o activitate gospodărească a ajuns să desemneze mai multe acțiuni.
„MURĂTURĂ” – rezultatul unei acțiuni devenită tradiție
Substantivul „murătură” este format de la verbul „a mura”, cu ajutorul sufixului „-ătură”, care contribuie la formarea unor substantive ce exprimă rezultatul unei acțiuni.
Astfel, murătura este leguma conservată prin murare, în saramură sau în oțet.
Avem, așadar, o familie de cuvinte cu o legătură semantică limpede:
MOARE – lichidul în care se conservă legumele.
A MURA – acțiunea de a conserva legumele.
MURĂTURĂ – produsul rezultat în urma acestei acțiuni.
O evoluție lingvistică simplă în aparență, dar care ne arată cum vocabularul unei limbi păstrează urmele activităților cotidiene ale generațiilor trecute.
ATENȚIE! „MOARE” NU ÎNSEAMNĂ „MOARTE”!
Există și o mică capcană lingvistică.
„Moare”, în sensul de zeamă de murături, nu are legătură etimologică cu „moare”, forma de prezent- persoana a III-a singular, a verbului „a muri”.
Sunt două cuvinte care se scriu la fel, dar au istorii diferite. Substantivul regional „moare”, cu sensul de saramură, este explicat prin familia latinescului muria/muries. Forma verbală „moare”, de la „a muri”, aparține familiei latinescului mori.
Limba română are asemenea coincidențe fascinante, iar ele ne amintesc că asemănarea dintre două cuvinte nu înseamnă automat și o origine comună.
De la cămara românilor la moștenirea culturală
Murăturile nu sunt doar o soluție practică pentru păstrarea alimentelor peste iarnă. Ele reprezintă și o parte importantă a patrimoniului gastronomic românesc.
În gospodăriile tradiționale, pregătirea murăturilor era un adevărat eveniment de familie și impunea un anume…ritual. Rețetele se transmiteau de la bunici la nepoți, proporțiile se învățau din experiență, iar fiecare gospodărie avea propriile secrete: câtă sare se pune, ce condimente se folosesc, când se vântură varza și cum se păstrează butoiul.
Astăzi, când supermarketurile oferă murături în toate formele și ambalajele, borcanul pregătit acasă continua, totuși, să aibă un farmec aparte.
Și…, într-adevăr, tradiția fermentării naturale are și o dimensiune gastronomică importantă: bacteriile lactice transformă zaharurile din legume în acid lactic, contribuind la gustul acrișor, la aromă și la conservare. Desigur, procesul presupune respectarea unor condiții corecte de igienă, sare și păstrare.
Lecția de lingvistică ascunsă într-un… borcan
Data viitoare când vom desface un borcan cu gogonele sau vom gusta zeama de varză ne vom opri o clipă asupra cuvintelor pe care le folosim.
În „moare”, „a mura” și „murătură” descoperim mai mult decât denumiri ale unor produse și activități gospodărești. Descoperim o filiație lingvistică ce ne conduce către latina veche și către o practică alimentară cunoscută încă din Antichitate.
Așadar, în această toamnă, când pregătim murăturile pentru iarnă, să ne amintim că nu punem în borcane doar legume, sare și mirodenii. Punem la păstrare și… un dumicat fain din istoria limbii și a civilizației noastre.
Iar moarea, atât de apreciată în bucătăria românească, are și ea povestea ei: una care începe cu mult înaintea cămărilor bunicilor noștri!
*** Repere lexicografice:
- Dicționarul Etimologic Român (DER) – explicația originii lui „moare” și relația cu „a mura”, „murătoare” și „murătură”.
dexonline+1
- DEX – Dicționarul explicativ al limbii române – sensurile și etimologia cuvintelor „moare” și „a mura”.
m.dex.ro+1
- Lewis and Short – Latin Dictionary – definiția latinului muria și exemplele din literatura romană, inclusiv Cato și conservarea măslinelor în saramură.
thrax.mpiwg-berlin.mpg.de
- Dicționarul botanic de latină – confirmarea sensului latin al termenului muria: saramură, lichid sărat.
Prahova Business face parte din Reușita Business Group.
Foto: Facebook, YouTube
