Biserica ce strajuieste batranul Bulevard…

Biserica Sfântul Gheorghe – Vechi din Ploieşti străjuiește, peste timp,  Bulevardul Castanilor, chiar în centrul oraşului. Albă, imaculată ca o mireasă, alintată primăvara de mireasma florilor de castan, biserica este una dintrecele mai vechi din Ploiești și are… „o căldură, o gingășie a ei, ca o bunică ce-și așteaptă nepoții în prag”.

Este închinată, aşa cum îi spune şi numele, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi e demn de luat în seamă… faptul că nu se cunoaşte data înfiinţării parohiei de aici. Cu toate acestea, un document din anul 1843 menţionează că ea există încă din anul 1753.

Biserica  Sfântul Gheorghe – Vechi a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, de către negustorul Gheorghe Tudor-Simigiu. Biserica de cărămidă a primit hramul pe care îl are şi astăzi, dar şi hramul Tuturor Sfinţilor.

Memoria vremii reține: Pentru că biserica a devenit neîncăpătoare, între anii 1830 şi 1832, s-a construit o nouă biserică, tot din cărămidă, cu planul în formă de cruce, cu o turlă mare din lemn şi două turle mai mici.

Potrivit destepti.ro, hramul i-a fost păstrat, iar, 30 de ani mai târziu, au fost făcute primele renovări, cheltuilelile fiind suportate de doi braşoveni, Hagi Niță Pitiş şi Niță Lăzărescu. Cei doiau dăruit bisericii două sfeşnice din alamă şi un policandru.

Alte lucrări de renovare au avut loc în 1887, de ele ocupându-se chiar Primăria oraşului, pentru că datora o sumă de bani bisericii. Atunci, s-au pus lespezi de piatră pe pardoseală şi s-a ridicat altarul, ceea ce a dus la modificarea catapetesmei, adică la renunţarea unui rând de flori sculptate. Cu toate modificările, timpul şi-a pus amprenta pe biserică şi a adus-o într-o stare avansată de degradare.

Biserica Sfântul Gheorghe – Vechi a fost restaurată între anii 1939-1942, lucrările fiind supravegheate de Comisia Monumentelor Istorice, care a inclus-o pe lista ei. Singurele lucruri păstrate din vechea biserică au fost temelia şi zidul de până după ferestre.

Noua construcţie a beneficiat de numeroase modernizări: a fost realizată o nouă instalaţie electrică, s-a pus încălzire centrală, stranele au fost făcute din stejar sculptat şi pardoseala a fost înlocuită cu una din plăci de mozaic alb.

Cu toate acestea, biserica a fost afectată de cutremurul din 1940 când turla mare şi pridvorul s-au prăbuşit. Au fost reparate, dar, în timpul bombardamentelor asupra Ploieștiului, o bombă a căzut chiar pe biserică, distrugând mare parte din ea.

Însă Consiliul parohial, preoţii şi credincioşii au strâns bani şi au reuşit să refacă biserica, în anul 1946 ea fiind resfințită.

Intrarea în Biserica Sfântul Gheorghe – Vechi se face prin pridvorul cu trei arcade trilobate. Pronaosul este alungit şi este împărţit în două de un perete sprijinit pe câţiva stâlpi din lemn de stejar, care au fost sculptaţi.

Balustrada de la nivelul corului este şi ea din lemn sculptat, având motive geometrice. Aceste elemente sunt reprezentative pentru arhitectura populară românească, îmbinată cu cea religioasă. Datorită lor, dar şi a picturii şi a altor elemente, biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din Prahova şi din ţară.

În ceea ce priveşte pictura Bisericii Sfântul Gheorghe – Vechi, nu se ştie cine a pictat-o iniţial. Pictura a fost refăcută în anul 1875 de către Nae Costescu, care a adoptat stilul picturii în apă. Totuși, această pictură a fost înlăturată în timpul renovării din 1939-1942.

Pictura de astăzi a fost realizată între anii 1969 şi 1971, autorul fiind Nicolae Stoica. Stilul este neobizantin, iar tehnica este frescă. Biserica iese în evidenţă şi prin catapeteasmă, despre care se spune că e cea mai frumoasă din tot oraşul Ploieşti. A fost executată în stil baroc de Jupan Chircu, iar ulterior a fost poleită în aur. A fost restaurată în anul 1971, când pictorul bisericii a curăţat-o şi a înfrumuseţat icoanele.

Referitor la obiectele din tezaurul bisericii, acestea nu sunt multe, însă sunt valoroase. Biserica se mândreşte cu icoanele împărăteşti şi ale hramului, îmbrăcate în argint şi care se află în catapeteasmă, dar şi cu o colecţie mică de icoane din secolul al XIX-lea.

De asemenea, aici, se întâlnesc un potir de argint şi o Evanghelie din 1845, tipărită la Mănăstirea Neamţ, care a fost legată în catifea roşie şi ale cărei paftale sunt din metal aurit şi argintat, după cu menționează sursa citată.

La 23 aprilie, Sfântul lăcaș își sărbătorește hramul și este de apreciat cla ceremonie participă creștini nu doar din parohie, ci și din oraș și, adesea, chiar și din București sau din județ.