Am sunat un prieten, azi (Sâmbătă), pe la orele 17.00, să-i felicit fiica, multi-premiată la balet și pian, clasa a XII-a, la aniversarea majoratului.
Mi-a spus cu vce tremurândă, vădit obosită, că nu crede că se poate azi, hiar de ziua fetei, și mi-a și argumentat: „e plecată de acasă de la 7, de dimineață. A dat examenul Cambridge, pentru engleză că musai să studieze balet al Londra, nu în altă parte și-i trebuie certificatul Cambridge. După exament a avut de la orele 13.00 cam 2 ore, două ore și jumătate repetiții la balet, apoi de pe la 16.00 e la meditații al Limba Română, pentru Bacalaureat. Când ajunge acasă tebuie să mănânce ceva, pe fugă și să se apuce să repete la pian. Mâine abia o să-și serbeze majoratul: o ducem noi la un mall, la un restaurant și apoi așa, vreo oră, două, la shoping, acîși dorește cizme. Apoi acasă, la repetiții , că pe seară io să aibă meditații, din nou… Ei, atunci, poate până începe meditațiile dacă are timp două minute, dacă nu va fi prea obosită… Că apoi și luni e foarte ocupată, are școală, meditații și e și ziua pentru antrenament la înot…”
Insist aiurea, de parcă mi-ar fi luat-o gura pe dinainte: „și… majoratul, petrecerea cu prietenii, colegii când i-o țineți? Că poate atunci înainte, să vorbim…” Răspuns: ce ne voie are de prieteni? Ne are pe noi, familia. Noi suntem cu ea, o ajutăm, vedem tot timpul ce face, ce lecții are, cu cine vorbește. Are de învățat. Nu are timp de pierdut cu alții. Vrea să aibă o careră, nu… prieteni. Are familie, are casă. Nu are de ce să se amestece cu alții. Trebuie să învețe să meargă la facultate, la Londra. Pe urmă se va hotărî ce-o să mai facă…”
Am închis telefonul și-am început să meditez. Mi-am proivit pe tăcute fiul care nicidecum nu a avut o viață așa, a alergatcu bicicleta,a fost olimpic, a mers în tabere de creație și nu numai, în excursie la Ateneu dar și pe Ceahhlău, și-a făcut prieteni în toată lumea, iubește snookerul și fotbalul, și… a ajuns un profesor îndrăgit de copii și care acum abia așteaptă să-i colinde cu cele mai vechi colinde, cu clipe de neuitat, cu surprize și excursii, cu lecții cumva potrivite pentru vremea magică a Crăciunului…
Pardon, am vrut să întreb… dacă la polul opus copiilor și adolescenților care se iau de droguri, d ecuțite, de… furturi de mașini sunt tot mai mulți părinți care își educă copiii precum vecinul meu, NU E BINE. Într-o zi, mulți dintreacei copii s-ar putea trezi cu sechele severe. Și nu o spun eu, o spun medicii, psihologii. Într-o zi, mulți dintre acei copii crescuți fără prieteni, fără minge, fără excursii, fără copilăria firească, fără un gard sărit, fără coardă și trotinetă (nu d-aia electrică), vor îmbătrâni prematur, ursuzi, mereu cu dureri de cap, singuri, săraci sufletește, chiar în ciuda unor performanțe sau cariere forțate, de dragul ambițiilor și mentalităților propriilor părinți. Nu e bine…
foto: Facebook
