Ce frumoși sunt copiii, tinerii care fac teatru! La propriu!
Cu gândul ăsta am plecat sâmbătă, în amurg, spre casă, de la Colegiul „Nichita Stănescu”, unde am fost special să îi cunosc pe acei fantastici (și nu, nu greșesc atributul!) care fac cursuri de teatru sub coordonarea inimosului ANDREI RADU, cunoscut și apreciat actor al Teatrului „Toma Caragiu”. (N.R. Recent, Prahova Business a scris despre reușita acestei trupe la un prestigios eveniment cultural)
Nu am găsit acolo, în sala de repetiții, niște elevi cuminți, în bănci sau pe scaune, ascultând sau scriind. Am găsit… efervescență, pasiune, am găsit aripi și inimi fremătând, amgsit improvizație, lumina și adolescența vibrând de dorința de A FACE CEVA FRUMOS. De dragul artei, de dragul vieții, de dragul educației dincolo de filele unui manual. Și da, ceva de umplu gânduri și inimi. Tineri „de toată isprava”, în cel mai nobil sens.
Pe 30 octombrie, trupa, proiectul și… tot ce înseamnă acesta au împlinit 2 ani. Mult sau puțin?! Mai cu seamă… profund. Prin muncă, prin asumare, prin… TEATRU.
Totul a început cu un proiect AFCN, avându-le drept inițiatoare pe Ioana Farcaș și Diana Sârbu. Și, așa s-a „nimerit”, să îi revină actorului Andrei Radu onoranta misiune de a duce TEATRUL, cu toate ale sale, în inimile și în viața elevilor de la „Nichita Stănescu”. Totul cu girul și implicarea conducerii Colegiului, a doamnei prof Raluca Nichifor și, evident, cu… pecetea unui parteneriat fructuos cu Teatrul „Toma Caragiu” și cu girul directorului instituției, Mihaela Rus.
Și, asemeni unui „prunc” care vrea să învețe, să afle, să-și depășească limitele, proiectul a crescut. Prin repetiții, muncă și, pe zi ce trece, mai multă pasiune și voință, prin idei, spectacole, apluze, premii… Și da, acum vorbim de o echipă de teatru care se maturizează cu fiecare oră de studiu, de repetiții, cu fiecare rol. Și crește nespus de frumos. De dragul Thaliei. Într-atât încât (mai) vin la repetiții și foști elevi, acum… studenți la… Politehnică.
I-am găsit acolo sâmbătă după-amiază. Improvizau un admirabil un joc despre… „parcul de distracții” (fără un text sau o regie prestabilite). să vă zic? ADMIRABIL. Un spectacol în sine (și nu, nu vorbim de un „simplu „stand-up”) apoi urmau alte exerciții și… repetiția pentru noul spectacol. Și da, totul sămbătă după-amaiză, sâmbătă către seară. Cu totul. Iar eu, jurnalistul, priveam. Nu-mi venea să mai plec, foarte sincer. Am stat de vorbă. Așa tineri implicați, volubili, inspirați, „cu vorbele și ideile la ei! Am găsit pasionați de istorie, de latină, de limba română, de… teatru! Am găsit adolescenți care au găsit în teatru prietenie, inspirație, creativitate, dialog, (re)descoperirea propriilor pasiuni și valențe, dorința de asumare și, așa cum spunea „regizorul” Andrei Radu, pregătirea pentru viață, exersarea unuor situații reale, coordonarea reacțiilor…
Ceva atât de frumos, de plin! Și da, elevi cu care ți-e darg să stai de vorbă, care chiar se gândesc la mâine și înțeleg că „fără cultură… se poate trăi, dar nu merită”,cum spunea maestrul inconfundabil Toma Caragiu.
Poate nu vor fi vreodată ACTORI pe scena unui mare teatru sau, cine știe, poate că vor alege să-și trăiască destinul în lumina reflectoarelor. Cert este că… „joaca” asta de-acum, asumată, în care teatrul le-a devenit „coleg de bancă”, le face bine! Îi disciplinează, îi educă. Și-au construit prietenii care probabil vor dura o viață și amintiri de neuitat, au învățat și învață enorm, se bucură și simt ce înseamnă să studiezi, să bucuri și să fii aprecat!
Și nu, nu sunt „o trupă”. Au devenit o „familie”. Iar magia actorului Andrei Radu se simte în fiece gest,în fiece gând sau mișcare, în fiecare exercițiu, și la fieare repetiție. Ceva minunat! Ceva ce merită dat ca exemplu!
*Acum, acești minunați pregătesc un spectacol extraordinar, inspirat din filmului Footloose (1984), în regia lui Herbert Ross, o poveste clasică despre adolescenți rebeli, pasiuni, iubire și mai ales despre dorința de a dansa și de a asculta muzică rock, în ciuda interdicției autorităților și a prejudecăților adulților dintr-un mic orășel american.
* TEATRUL – OGLINDA SUFLETULUI, ȘCOALA VIEȚII ȘI ULTIMUL REFUGIU AL ADEVĂRULUI!
O societate care își pierde teatrul riscă să-și piardă nu doar cultura, ci și capacitatea de a mai înțelege omul.
Încă din cele mai vechi timpuri, omenirea a înțeles că teatrul nu este doar un spectacol, ci o formă profundă de cunoaștere a vieții. Din amfiteatrele Greciei antice, unde tragedia și comedia puneau în discuție destinul, dreptatea, iubirea și slăbiciunile omenești, până la marile scene ale lumii contemporane, teatrul a rămas un loc în care omul se privește pe sine, fără măști și, uneori, fără posibilitatea de a fugi de propriul adevăr.
Teatrul educă fără să țină lecții, emoționează fără să cerșească lacrimi și transmite valori fără să impună verdicte. Pe scenă, binele și răul capătă chip, curajul devine exemplu, sacrificiul capătă sens, iar speranța își găsește glas. În fața unui spectacol adevărat, spectatorul nu pleacă doar cu amintirea unor replici, ci, uneori, cu o întrebare care îl urmărește zile întregi și cu o dorință sinceră de a deveni mai bun.
La drept vorbind, teatrul este o școală a empatiei. Ne învață să înțelegem suferința celuilalt, să respectăm diferențele, să recunoaștem nedreptatea și să nu confundăm indiferența cu înțelepciunea. Ne oferă modele, repere morale și personaje care ne demonstrează că demnitatea, iubirea, onoarea și adevărul nu sunt noțiuni demodate.
Și totuși, într-o lume dominată de ecrane, superficialitate, grabă și zgomot, teatrul trebuie să lupte pentru locul pe care îl merită. Nu putem pretinde că ne dorim generații educate, cu discernământ și valori solide, dacă le ținem departe de cultură. Nu putem vorbi despre civilizație ignorând scena, actorul, dramaturgul și publicul care încă mai caută emoția autentică.
Nu trebuie uităm: teatrul nu este un lux rezervat celor inițiați și nici o preocupare secundară a societății. Este o necesitate spirituală, o investiție în educație și o formă de apărare a identității culturale.
DA: Avem nevoie de teatru pentru că avem nevoie să simțim, să gândim, să înțelegem și să sperăm!
O națiune care nu-și mai ascultă actorii, nu-și mai respectă creatorii și nu-și mai duce copiii în sălile de spectacol riscă să ajungă să aplaude măști, în loc să recunoască adevărul.
Știați?! Dincolo de cortină, teatrul vorbește despre noi toți. Despre ceea ce suntem, despre ceea ce am putea deveni și, mai ales, despre ceea ce nu avem voie să uităm că suntem: oameni.
Prahova Business face parte din Reușita Business Group.
