Dupa numai o saptamana si jumatate de scoala, elevii intra in… mini-vacanta!

UPS! Pe elevi îi așteaptă o mini-vacanță de cinci zile! Se va întâmpla în perioada alegerilor locale programate pe 27 septembrie.

„Este o hotărâre care s-a dat după consultarea Grupului Științific. Într-adevăr, se fac niște dezinfecții terminale, care au anumiți timpi și pentru a avea siguranța și a nu a mai avea efectele pe care le-am avut la începutul anului cu acele dezinfecții făcute în școli și cu intoxicarea copiilor. O să avem vineri închisă școala, luni și marți închisă școala”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-o intervenție televizată.

Concret, începând de vineri, 25 septembrie și până miercuri, 30 septembrie, elevii nu vor face nici cursuri fizice, nici în sistem online.

E drept, trebuie luate cele mai stricte măsuri pentru asigurarea dezinfecției și igienizării spațiilor, Atât pentru desfășurarea scrutinului dar și, mai apoi, pentru reluarea cursurilor, e normal să se facă o astfel de pauză, dar… vedeți… unde s-a ajuns, cu atâtea sincope, cu atâtea răsturnări de situații, cu atâtea aspecte imprevizibile, tocmai pentru că a crescut dureros de mult numărul de cazuri, ceea ce duce la instabilitate și nesiguranță, tocmai pentru că mulți, din păcate IGNORĂ regulile de protecție?!