Micii… mai mici sau mai mari, gustoși de-ți umplu pofta, alteori… din păcate alterați și puși pe răboj la Protecția Consumatorilor, tocmai când ți-e lumea mai dragă, fac parte din deliciile tradiționale pentru sărbătorile românilor. De ani buni… apetinsanți, stârnind pofte și petreceri, micii sunt mici și nelipsiți din meniurile de 1 Mai și la grătarele verii. Iată însă, câteceva despre povestea lor…
Istoria micilor este controversată. Unii spun că micii ar fi apărut când proprietarul unui restaurant din Capitală ar fi rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţi aşa că a pus carnea direct pe gratar. Alţii cred că aceştia ar veni din Serbia. Oricum ar fi, astăzi, micul este regepe masa românului.
Reţeta originală nu seamănă aproape deloc cu cea de astăzi. Inițial, mititeii se făceau din carne de vită şi erau mai aromaţi şi cu un gust foarte puternic. Astfel, pentru prepararea micilor se folosea carnea de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea.
În cazul în care aceasta era prea slabă se adăuga seu de vacă sau de oaie, între 100 și 150 de grame pentru fiecare kilogram cântărit de carne. Se fierbea o zeamă din oase de vacă cu măduvă, 500 de grame de oase la fiecare kilogram de carne, care se lăsa la scăzut bine.
La capitolul condiment, pentru fiecare kilogram de carne se puneau: opt grame de piper proaspăt pisat mărunt, 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt, patru grame de enibahar pisat mărunt, două grame de coriandru pisat mărunt, două grame de chimion turcesc pisat mărunt, un gram de anis stelat pisat mărunt, opt grame de bicarbonat de sodiu, o linguriță de zeamă de lămâie, o lingură de untdelemn și o căpățână de usturoi.
Conform bucătarilor „hârșiți” în meserie, carnea destinată acestui preparat simbolic pentru 1 Mai, se frământa timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stingea cu zeamă de lămâie.
Jumătate din zeama de oase și toate celelalte condimente, în afară de usturoi, se adaugau treptat. Și, desigur se adăuga „cu vârf” harul bucătarilor și bucuria lor de a dărui ceva unic, sățios și care să „ceară” porții în plus…
Amestecul se acoperea și se dădea la frigider o zi și o noapte. Apoi se scotea și se lasă câteva ceasuri la dezmorțit. Se frământa o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorțită. Ulterior se făcea un mujdei din căpătâna de usturoi și se mai frământa amestecul un sfert de ceas.
Înainte să a fi “urcaţi” pe grătar mai stăteau o oră la urscat după ce erau unşi cu untdelemn sau chiar cu puțină grăsime de oaie…
Micii, un deliciu aproape legendar, nelipsit de pe mesele noastre de 1 Mai, o bunătate românească emblematică, ce confirm, a câta oară, meșetșugul alor noștri și calitatea produselor care prin ele însele spun povestea oierilor și fermierilor noștri îndătinați.
*** Conform statisticilor, spre deosebire de o zi obișnuită, românii comandă acest preparat de șapte ori mai mult.
Pe 1 Mai, topul momentelor de consum este însă condus de intervalul 12.00 – 15.00, când se înregistrează 49% din comenzile de mici.
Micii sunt alegerea preferată și pentru cină, în intervalul 16.00 – 19.00 înregistrându-se 20% din totalul comenzilor.
Potrivit Asociației Române a Cărnii, românii consumă anual 200-250 de milioane de mici, iar anul acesta procesatorii de carne și-au pregătit stocuri mai mari decât anul trecut.
Foto: ziare.com, Facebook
