Consiliul Județean Prahova inormează că a finalizat amenajarea unui studio de podcast la Palatul Culturii din Ploiești. Spațiul va permite prezentarea online a inițiativelor civice, a proiectelor școlare, și a cauzelor sociale, precum și organizarea unor discuții despre nevoile comunității.
Utilizarea studioului va fi gratuită pentru elevi, persoane cu dizabilități, organizații neguvernamentale și structuri de reprezentare ale tinerilor și elevilor. Printre beneficiari se numără consiliile elevilor, asociațiile de tineret, organizațiile de voluntariat, asociațiile culturale și cele care sprijină persoane aflate în dificultate.
Gratuitatea se aplică și evenimentelor cu participarea copiilor preșcolari, precum și celor caritabile, organizate în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova.
Un proiect realizat de elevi, o campanie pentru sprijinirea unei familii sau o discuție despre accesibilitatea serviciilor publice sunt exemple de subiecte pe care beneficiarii le vor putea prezenta aici. Scopul este să încurajăm participarea și să oferim comunității un spațiu pentru propuneri, experiențe și soluții.
Studioul va servi și unei comunicări transparente între administrația județeană și cetățeni. Consiliul Județean Prahova va explica unde investește banii publici, cum evoluează lucrările și ce rezultate aduc acestea. Discuțiile vor include dificultățile întâmpinate, soluțiile propuse și etapele următoare, cu accent pe informațiile care îi ajută pe prahoveni să înțeleagă deciziile administrației.
PRECIZARE: Pentru celelalte solicitări, utilizarea studioului se va face contra cost, potrivit tarifelor stabilite prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 350 din 18 decembrie 2025.
Prahova Buisness face parte din Reușita Buisness Group.

