Administrația Serviciilor Sociale Comunitare (A.S.S.C.) Ploiești va demara activitatea de primire a dosarelor pentru acordarea acestui sprijin, începând cu data de 06 octombrie 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Instituția amintită va derula activitatea de înregistrare a formularelor de cerere și a declarației pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, aferent sezonului rece 2026 – 2027, precum și pentru acordarea suplimentelor de energie, după următorul program:
- Marți 8.30 – 16.00;
- Miercuri 8.30 – 18.00
- Joi 8.30 – 16.00.
Documentele pentru acordarea acestor ajutoare se vor depune direct la sediul Serviciului Beneficii Sociale, din cadrul A.S.S.C. Ploiești, respectiv în strada Văleni, nr. 32 (în spatele fostului sediu al S.C. S.G.U. Ploiești).
Stabilirea dreptului de acordare se face o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, iar pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii curente, începând cu luna următoare.
Detalii pe Primarph.

