DA, domnule, și la colegiile și liceele tehnologice SE ÎNVAȚĂ. Și am să vă mărturisesc ceva: am mândria mea că, oarecând, am absolvit COLEGIUL „SPIRU HARET”- PLOIEȘTI. Numai ce-am scris mai devreme despre rezultatele generației de-acum la Bacalaureat. Cumva, tradiția continuă. Ca un arc peste timp, cu suflet, responsabilitate și implicare. Să mai spun și că, de ani buni, directaorea colegiului este o fostă colegă de clasă paralelă și… fiica unuia dintre cei mai îndrăgiți profesori ai generației mele?
Sincer, momentul când am scris azi despre rezulatele acestui colegiu, a fost acela în care… anii de liceu, aceia iubiți și fredonați pe atunci din celebrul film abia ițit pe marile ecrane mi-au revenit vii în memorie. Cu un drag imposibil de cuprins în cuvinte.
Mi-am amintit în primul rând de olimpiadele de Limba și Literatura Română care, cumva, mi-au făcut vânt (în sensul nobil) către profesia de azi, deși pe atunci visam la aceea de dascăl de Limba și Literatura Română, de doamna profesoară, mult-iubita Silvia Calciu-Mârza, un om care știu sigur că azi îmi vechează pașii de undeva dintre îngeri. De… Domnul Director, reputatul profesor de matematică Aurel Lupu fost Inspector Școlar General), de doamna dirigintă- Georgeta Radu (de matematică), de doamna de Fizică- Moroianu, de domnii profesori de tehnologie, de regretatul domn Sardiu, datorită căruia am reușit să învăț cu plăcere chiar și tainele… sudurii, dar care întotdeauna m-a încurajat pe drumul creației literare și… chiar mi-a făcut provocarea de a scrie o scenetă în versuri, într-a XII-a, cu… Plugușorul, de toți și toate.
Am fost o generație cu uniformă și cu liceul făcut, cumva „militărește”, având în vedere perioada aspră punțin înainte de 1989. Dar… am fost o generație în care, peste greul vremurilor de atunci, a triumfat darul unor profesori excepționali. Pe care îi iubeai poate chiar fără să-ți dai seama. Și pe care, abia apoi, i-am regăsit cu toată inima în personajele din „Liceenii”. Chiar dacă în loc de „costume de promoție” cum purtaseră generațiile dinaintea noastră, n-am avut dreptul decât la 2 săptămâni de… bluză albă și fustă neagră și la ecusoanele cu… Pantera Roz (din coada căreia făcusem o INTEGRALĂ cu numărul de elevi din clasa noastră) care au înfuriat-o teribil pe „tovarășa dirigintă” (neștiind că ideea ne-o dăduse prietena dumneaei, profesoara de fizică), drept pentru care, un coleg șugubăț i-a replicat dirigintei:„dacă am fi vrut să vă desenăm pe Dvs, făceam o panteră… neagră”), chiar dacă strictețea era arta acelor ani, chiar dacă… făceam de serviciuu la cantină și noi, cei care locuiam la doi pași de liceu…
Dar dincolo de orice, învățam cu plăcere nebună, cu o sete care nu venea nici din ședințele UTC, nici din rapoartele pentru „sus”. Învățam din respect pentru noi, pentru ceea ce ne doream mai departe. Și, firește, din respect pentru ai noștri și pentru profesori. Și asta s-a simțit în îmbrățișările de la festivitatea de absolvire, din felul în care, cumva, am construit prietenii trainice, după, cu foștii dascăli, din felul în care ne-am urmat fiecare drumul.
Din clasa mea, un coleg a absolvit celebra Academie a Forțelor Terestre Sibiu, unele colege au ajuns cadre medicale, alții au mers la facultăți tehnice, alții… și-au clădit destinul peste hotare, alții în domeniul financiar, eu… jurnalist… Și da spun cu bucurie și cu un car de amintiri că am absolvit colegiul ploieștean ce poartă numele marelui SPIRU HARET, colegiu căruia prezentul și… sigur, și viitorul îi zâmbește.
