O delegație a Camerei de Comerț și Industrie Prahova, condusă de președintele Marius Marinescu, s-a aflat azi in vizită de lucru la sediul WAM România SRL, firma membra a CCI Prahova, filiala din Urleta – Banesti a corporației multinaționale WAMGROUP, lider mondial în fabricarea și furnizarea de echipamente pentru manipularea și procesarea materialelor în vrac.
Din delegația Camerei de Comerț și Industrie Prahova au mai făcut parte Manuela Diaconu, Director General și Mihaela Hristache, Director Relații Interne și Internaționale.



Discuțiile purtate cu reprezentanții conducerii companiei s-au axat pe identificarea unor noi direcții de colaborare și pe sprijinul pe care CCI Prahova îl poate oferi pentru extinderea activității firmei pe piețele externe, creșterea competitivității industriale și optimizarea proceselor de export.

