O delegație a Conducerii Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Prahova s-a aflat astăzi in vizită de lucru la sediul Primăriei Municipiului Câmpina. Scopul principal al întâlnirii a fost consolidarea relațiilor de cooperare interinstituțională și identificarea unor pârghii comune pentru dinamizarea mediului antreprenorial din zonă.
Echipa CCI Prahova a fost condusă de Marius Marinescu, Presedinte, alături de care s-au aflat Maria-Manuela Diaconu, Director General si Luana Teodorescu, Consilier al Președintelui.

Discuțiile purtate cu Primarul Municipiului Campina, Mihaela Nistor, s-au axat pe importanța unui parteneriat solid între sectorul public și cel privat. CCI Prahova considerand că o cooperare strânsă între instituții este esențială pentru a răspunde rapid și eficient nevoilor reale ale companiilor locale.
De altfel, Presedintele CCI Prahova, Marius Marinescu, a prezentat cu prilejul acestor discutii si o propunere de plan de actiuni comune pentru cele doua institutii, accentuand ca “ ….Dialogul deschis de astăzi serveste ca importanta premiza pentru viitoare acțiuni comune, in perspectiva unei cooperari interinstituționale care sa genereze oportunități reale de afaceri, stimuland investițiile și asigurand un cadru predictibil și prosper pentru investitori”.
Prin această inițiativă, Camera de Comerț și Industrie Prahova își reafirmă angajamentul ferm de a rămâne un pilon de sprijin și un catalizator al dezvoltării economice din județ, prin punerea la dispoziție a întregii sale expertize în sprijinul comunităților locale.

