Mizil, oraş aflat în judeţul Prahova, la circa o oră şi jumătate de Bucureşti, a atras marii retaileri Penny, Profi şi Lidl, iar acum Kaufland are în construcţie un magazin, scrie Ziarul Financiar. Însă, nu vrea să fie doar o piaţă de consum, a spus Silviu Călin Negraru, primarul din Mizil.
Printre marile proiecte de investiţii în producţie se numără o fabrică de mezeluri făcută de compania Ana şi Cornel, o fabrică de perne a firmei Meltem Textil, o fabrică de filtre de aer realizată de Eversted şi una de hrană pentru animale de companie făcută de Pet Factory.
Recent, compania Agsira a deschis o mică fabrică de prelucrare a drojdiei de bere. Mai sunt discuţii pentru o fabrică de bomboane de ciocolată şi una de construcţii metalice, ambele de dimensiuni mici.
În Mizil sunt circa 1.400 de agenţi economici cu aproape 2.400 de angajaţi, conform datelor publice. Primarul spune că în oraş lucrează 5.000 de oameni, iar acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că sunt firme care nu declară angajaţii la punctul de lucru, ci la sediul fiscal. Apoi, mai sunt entităţile publice.
Citeste articolul complet pe Ziarul Fianciar.

