Începând de sâmbătă, 23 mai, introducem experimental traseul 33: Hale Catedrală – Parcul Municipal Vest, pentru ca ploieștenii să ajungă mai ușor la una dintre cele mai căutate zone de agrement ale orașului.
Parcul începe să fie din ce în ce mai frecventat, arată mai bine, iar cererea pentru transport public către zonă este tot mai mare. Noul traseu vine ca o măsură firească pentru a face accesul mai simplu și mai comod pentru toți.
Noul traseu pornește chiar în weekendul în care, în Parcul Municipal Vest, are loc competiția de motorsport cu trei campionate naționale superslalom.ro:
• Slalom Juniori
• Super Slalom
• Vehicule Electrice
Ruta și stațiile
– sens spre PARCUL MUNICIPAL VEST: străzile Emile Zola, General Vasile Milea, Piața Eroilor, Vasile Lupu, Trei Ierarhi, Gh. Grigore Cantacuzino, Șoseaua Vestului, Mărășești, Bulevardul Municipal, cu
stațiile : Hale Catedrală, Logofăt Tăutu, Popa Farcaș, Zimbrului, Enăchiță Văcărescu, Biserica “Înălțarea Domnului”/Șoseaua Vestului, Bloc 39, West Mall, Parcul Municipal 1, Parc Municipal Vest – debarcare;
– sens spre HALE CATEDRALĂ: Bulevard Municipal și apoi străzile Mărășești, Șoseaua Vestului, Gh. Grigore Cantacuzino, I.L. Caragiale, Tache Ionescu, Bulevardul Republicii, Piața Eroilor, Carpați, Emile Zola, cu
– stațiile : Parc Municipal Vest – îmbarcare, Parcul Municipal 2, OMV, Lămâița, Biserica “Înălțarea Domnului”/Șos. Vestului, Enăchiță Văcărescu, Zimbrului, Popa Farcaș, Logofăt Tăutu, Tache Ionescu, Hale Catedrală.
Program
– Plecări de la Hale Catedrală: 09.00, 09.45, 10.30, 11.15, 12.00, 12.45, 13.30, 14.15, 15.00, 15.45, 16.30, 17.15, 18.00, 18.45, 19.30, 20.30;
– Plecări de la Parcul Municipal: 10.00, 10.45, 11.30, 12.15, 13.00, 13.45, 14.30, 15.15, 16.00, 16.45 , 17.30, 18.15, 19.00, 19.30, 20.00, 21.00.
Important pentru acest weekend:
Din cauza competiției auto și a restricțiilor de trafic de pe Bulevardul Municipal, traseul 33 va circula cu rută scurtată, până la sensul giratoriu de la intersecția str. Mărășești cu Bd. Municipal.
Circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Municipal, în zona de concurs, în perioada:
22 mai, ora 15:00 – 24 mai, ora 23:00
Restricțiile sunt actualizate în Waze.
Folosiți transportul public, veniți la parc și bucurați-vă de un weekend activ în Ploiești.

