Un bun prieten, fost coleg de facultate, sosit în Ploiești după foarte mulți ani, mi-a sugerat să îi accord privilegiul de a admira centrul orașului din locul de unde făceam același lucru și în perioada studenției, de la terasa fostei braserii Continental. Termenul „fostei” este folosit doar pentru faptul că respectiva braserie și-a schimbat numele. Acum este „Doroftei Pub”.
Ajunși spre îngemănarea după-amiezii cu seara, am avut surpriza ca tocmai cel ce dă numele de astăzi al pub-ului să ne ureze bun venit. Nu a făcut-o special pentru noi, o face pentru clienții de la fiecare masă, îi întreabă dacă totul este în regulă, dacă se simt bine și, la cerere, mai face și câte o fotografie pozând într-o poziție de luptă specifică boxului, așa cum vedem pe afișul marilor gale de box profesionist din Statele Unite sau din Canada. Dar, cum întâmplarea care îți iese în cale nu trebuie nesocotită, s-a concretizat un interviu pe care marele nostrum campion ni l-a acordat cu aceeași amabilitate cu care își întâmpină oaspeții.
Rep.: Doru, faptul că saluți pe toată lumea aflată la mese face parte din rețeta succesului?
LD: Nu! Este felul meu de a fi. Îmi place să fiu printre oameni și pentru aceasta m-am întors în România, pentru că în România am cu cine să vorbesc, lucru care mă face fericit, mă face să zâmbesc.
Rep.: Business-ul de care te ocupi, pub-ul, are succes?
LD: Da! Are destul succes.
Rep.: Există o rețetă anume pentru a ajunge la acest succes?
LD: Depinde ce-ți dorești. Eu nu mi-am dorit să mă îmbogățesc din această afacere. Mi-am dorit să am o activitate, să am un loc unde să mă duc cu drag, să stau și să vorbesc cu lumea, să mă simt eu însumi printre ai mei. Când spun „ai mei” mă gândesc la români, desigur. La fel de bine pot spune că este și o afacere micuță care asigură existența familiei.
Rep.: Familia te ajută în întreprinderea aceasta?
LD: Întreaga familie este implicată în această afacere. Iar noi, părinții, dorim să responsabilizăm copiii, să îi facem să înțeleagă rostul muncii în aceeași măsură în care se bucură de roadele ei. Ei trebuie să înțeleagă că banii nu vin de nicăieri, deși, chiar și la vârstele lor fragede, copiii văd că banii pleacă în direcții bine stabilite. Este clar că banul este muncit, iar de cheltuit, el trebuie să fie cheltuit chibzuit.
Rep.: Ai avut și dificultăți în a manageria această afacere? Eu te știu un luptător în ring. Cum ai reușit să treci peste aceste greutăți?
LD: Desigur! Ca în orice afacere! Ai și perioade mai bune, dar și unele mai puțin bune. Dar nu mă vait. Știi cum este vorba: „mergem înainte!” Am avut și momente dificile, dar a trebuit să trec peste ele. Nu puteam să cedez la prima piedică întâmpinată, nici la a doua, nici la celelalte, chiar dacă lumea în care mă aflu ocupându-mă de aceasta afacere este o lume nouă pentru mine. Pot spune că am învățat „cârciumăria” la locul de muncă, să mă exprim așa, deși în toată viața mea de sportiv am văzut multe restaurante. Diferența este că atunci intram doar ca să iau masa, când eram plecat la competiții, iar acum văd și câtă muncă este într-un restaurant și cât de dificil este să administrezi o afacere de genul acesta.
Rep.: Succesul în cele două planuri, familial și antreprenorial, îl văd. Fetița ta este lângă tine, ceilalți doi băieți sunt prin preajmă, iar terasa mai are puține locuri libere la acest ceas de seară. Cum stăm cu managementul din lumea boxului, știind că ai preluat președinția Federației Române de Box de ceva vreme? Sunt semne de succes?
LD: Nu dețin o baghetă magică, dar lucrurile au început să se pună la punct în Federație. Am început să mă implic mult mai mult decât am făcut-o până acum câteva luni, pentru că a fost necesar să îndrept o listă destul de lungă de nereguli și obiceiuri rele împământenite. Acest lucru a deranjat o serie de persoane obișnuite să își facă mendrele, cum se spune, fără să dea socoteală cuiva, deși gestionau un ban public. Mie nu mi-a convenit să văd asemenea lucruri. Federația Română de Box este a tuturor, nu numai a câtorva oameni, și nici a lui Doroftei, este pentru toată lumea și toți cei care fac parte din această Federație trebuie să aibă de câștigat pe plan sportiv și în planul imaginii atât personale, dar și a întregului. Eu pentru ei muncesc. Dacă nu ar fi această Federație, copiii care astăzi muncesc la box – și e muncă, nu glumă! – și își sacrifică copilăria și tinerețea pentru o performanță sportivă, pentru a-și face un loc mai bun în viață, ar fi prin alte locuri poate ocupându-se de cine știe ce alte răutăți. Noi, cei din Federație, existăm pentru ei.
Rep.: Pentru că ai adus vorba despre copii trebuie să spun că eu am urmărit Campionatele Naționale de Juniori, care s-au disputat recent la Buzău. Ai fost mulțumit de competiție?
LD: Ca valoare, nu ne putem lăuda prea mult, deși avem câțiva copii valoroși. Dacă nu putem să ne lăudăm cu o valoare deosebită, cel puțin cu numărul de participanți am stat bine. Ceea ce înseamnă că există o tendință a copiilor de a se întoarce cu fața spre box, spre sport în general.Dar, dacă este să vedem o concluzie în urma acestor campionate, aflăm că sunt câțiva copii valoroși care ne dau puterea să mergem mai departe, să credem într-un viitor frumos al boxului, să credem în performanțele deosebite pe care le așteptăm de atâta vreme. Calitatea boxului practicat de juniori, și nu numai, ar fi putut fi mult mai ridicată dacă mulți dintre antrenori ar fi înțeles că un antrenament al unui boxer trebuie să se facă și individual, pentru fiecare sportiv în parte, în conformitate cu calitățile sale și pentru corectarea minusurilor pe care boxerul le manifestă. Încă se mai practică metode de demult, transmise din antrenor în antrenor, precum poveștile, metode închistate în forme fixe, lucru care lasă foarte puțină posibilitate de nou, de progres tehnic, fiind calea sigură spre plafonare. Unele cluburi au copiat stilul de lucru al lotului național, fără ca să mai lucreze individual, un stil aplicat fără discernământ, fie că se potrivește sau nu condițiilor concrete de la clubul respectiv. De exemplu, rar am auzit ca la vreun club să se pregătească un boxer dreptaci pentru lupta cu un stângaci, pentru că, în asemenea situație, sunt anumite particularități ale strategiei de adoptat și ale stilului de luptă în sine. Totuși, sunt câțiva antrenori care au început să facă și lucruri de acest gen și ei, precum și copiii pe care îi pregătesc, au început să iasă la suprafață. Astfel se vede diferența între cei ce aplică noul, studiat și gândit, și cei care fac aceleași antrenamente ca acum 30 sau 40 de ani. Mai nou, acum ne uităm la televizor și încercăm să copiem mecanic ceea ce vedem acolo. Dar trebuie să te întrebi și de ce, cum și în ce condiții ceea ce vedem la televizor se poate aplica. Existența acestor oameni deschiși la nou, dar un nou, repet, nepreluat automat, este unul din motoarele care mă fac să cred că putem merge mai departe cu succes.
Rep.: Unde duce acest „putem merge mai departe”? Ce ar trebui să găsim la capătul drumului?
LD: Doresc ridicarea unei noi generații de boxeri profesioniști, care să înțeleagă ce înseamnă lumea profesionistă, care să înțeleagă că prin muncă pot obține ceva în viață, așa cum am obținut eu, Diaconu, Bute. Sigur, eu sunt un exemplu pentru cei tineri, la fel cum sunt și mulți alții care au venit alături de mine. Vorbesc despre un Adrian Diaconu, și el campion mondial al profesioniștilor, dar și de alții care vor veni alături de noi să participe la programul nostru. Drumul este de la amatori căte lumea profesionistă. Ne pregătim pentru o lume profesionistă. Chiar și AIBA, deși se numește Federația Internațională de Box Amator, prin noile competiții pe care le girează, face trecerea de la competițiile AOB (AIBA Open Boxing, adică boxul cunoscut anterior ca amator), la APB (AIBA Pro Boxing, adică boxul profesionist) printr-o categorie intermediară WSB (World Series of boxing, sau, cum i-am numi noi, semi-profesioniști). Aceastei noi generații de boxeri pe care dorim să o ridicăm încercăm să îi oferim posibilitatea de a se pregăti în condiții bune, să îi asigurăm o alimentație corespunzătoare, să îi asigurăm posibilitatea de a fi informați cu evoluția metodelor de pregătire. Acum, acești boxeri de perspectivă luptă și cuceresc medalii la competițiile internaționale pentru România, dar România, prin Federația Română de Box, le dă posibilitatea să se antreneze, să muncească pentru viitor. Menirea Federației este de a asigura sportivilor parcurgerea celor trei trepte ale competițiilor AIBA. Oricine visează să ajungă, și chiar poate ajunge, milionar din box trebuie să treacă prin aceste trei etape. Așadar, cred că toată lumea înțelege de ce vorbesc despre o nouă generație de profesioniști, o generație care să creadă în ea însăși, o generație ai cărei exponenți să creadă că pot deveni campioni mondiali, nu o generație care să joace doar rolul de „carne de tun”, așa cum a fost aceea de la începutul anilor ’90. Cine nu mă crede că acea generație a perioadei pe care noi am numit-o „a noii democrații” a dat doar „carne de tun”, cum spuneam, poate consulta site-urile de specialitate, unde veți găsi destui boxeri de atunci care au în palmares numai și numai înfrângeri.
Rep.: Ținta este clară. Există premise să se ajungă la ea? Recentele evenimente, adică demisia celor doi vicepreședinți, a secretarului general și a Biroului Federal nu cumva împiedică atingerea acestei ținte?
LD: Privind strict performanțele obținute în ring de boxerii noștri în competițiile internaționale de importanță majoră, toate aceste neplăcute evenimente nu au influențat hotărâtor rezultatele. În perioada de când sunt președinte (n.a. din 23 noiembrie 2012) al FRB s-au cucerit 15 medalii, rezultat care nu s-a mai înregistrat de o bună bucată de vreme. Iată, și acum, la Lvov, în Ucraina, avem trei juniori în finală (n.a. interviul a avut loc sâmbătă seara). Ne mișcăm, nu stăm degeaba. Ne mișcăm și cu bani și fără bani în buget. Bugetul pe care Ministerul Tineretului și Sportului ni-l alocă anual a venit târziu. Cu toate acestea, cu toate plânsetele în public ale antrenorului lotului feminin precum că nu sunt bani pentru deplasare, echipa de fete a plecat în Taiwan la Campionatele Mondiale. Au plecat fără bani, dar cu bani, că nimeni din Taiwan nu îți plătește ție ceva doar pentru că tu te-ai plans în țara ta, fie că ai avut dreptate, fie că nu. Au plecat la competiție pentru eu știu că că Federația nu trebuie să stea numai în ceea ce dă Ministerul. Au plecat pentru că am găsit oameni care au încredere în mine, dispuși să fie alături de box și să ne sprijine, oameni care știu ce se întâmplă în Federație. Acești oameni vin în ajutorul meu tocmai pentru că ei știu că în Federație sunt unii care nu vor ca eu să merg mai departe pentru că eu am alte idei decât cele ale lor. Eu gândesc să construim o nouă generație de boxeri, ei gândesc să facem competiții mari. Competițiide amploare care ne-au adus medalii – corect! – dar care ne-au adus și pagubă, una care ne-ar fi putut lăsa fără buget în acest an dacă nu am fi reușit să o reeșalonăm.
Rep.: Poți da și un alt exemplu în acest sens?
LD: Desigur. Campionatul European Feminin, care a fost organizat anul trecut în România, s-a încheiat cu datorii foarte mari. Nu se poate plăti chiar orice din bugetul alocat de Minister. Legile țării trebuie respectate. La momentul alegerii mele în funcția de președinte, eu am „moștenit” în Federație anumite persoane, unele angajate în baza gradelor de rudenie dintre ele, și, împreună cu aceste persoane, obiceiul de a se amesteca mere cu pere pentru a fi mai ușor de ascuns „cașcavalul” la fundul coșului, fără a mai ști altcineva. Cum pe mine nu m-a interesat și nu mă va interesa niciodată să particip la fabricarea acestui gen de „magiun”, mulți dintre cei care mi-au votat candidatura, cei care credeau că voi sta în poziția de drepți în fața lor și voi semna orice hârtie îmi va trece prin față, au constatat că s-au înșelat în privința mea. Nu mă interesează sub nicio formă nimic altceva decât progresul boxului. Am trăit prin box, am primit mult de la box, acum trebuie să îi întorc boxului ceea ce pot eu să dau. Și nu numai boxului trebuie să întorc ceva, ci și copiilor care fac box. Am zile în care mă revăd în acești copii, trecând peste toate dificultățile pe care le-am întâmpinat. La rândul lor, și ei le întâmpină. Nu doresc să mai existe antrenori care să profite de copiii săraci care practică boxul. De aceea merg zilnic la București, la Federație, fără să fiu retribuit din banii pe care Ministerul îi alocă – deși ar fi perfect legal să am un salariu – și fără măcar să cer decontul pentru transportul de la Ploiești la București, și nici pentru celelalte deplasări pe care le-am făcut prin țară. De aceea sunt în legătură cu fel de fel de oameni care îmi deschid ușa pentru că mă cunosc, îmi cunosc probitatea și sunt gata să sprijine activitățile pe care le inițiez. Este clar că oamenii care îmi sunt împotrivă au alte gânduri în ceea ce privește administrarea fondurilor intrate în conturile Federației, fie că vin din bugetul Ministerului, fie că sunt din sponsorizări sau din venituri proprii. Nejucând de partea lor și fiind dovediți că au făcut acțiuni incorecte, fapte care au nesocotit statutul Federației sau alte regulamente și legi, acești oameni nu au avut altă soluție decât demisia lor. Eu mi-am oferit-o pe a mea, dar a fost refuzată de plenul Adunării Generale. Acum, nu îmi rămâne decât să merg înainte, încurajat de această atitudine, pe care o cred pozitivă și de aici înainte, a majorității membrilor Federației.
Rep.: Curiozitatea jurnalistică trebuie să se manifeste plenar. De aceea te întreb: dovezile acestor acțiuni incorecte sunt cât se poate de clare?
LD: Am cerut Corpului de Control al Ministerului un audit intern. Ce scrie acolo nu este prea măgulitor pentru unii dintre lucrătorii din Federație.
Rep.: Mai concret?
LD: Este un document intern, al Ministerului, vizat și de ministrul Gabriela Szabo. Concluziile acestui raport de control nu m-au speriat ci mi-au deschis ochii asupra unor acțiuni ale celor care sunt obișnuiți să arate cu degetul pe altcineva deși ei înșiși se știu bine în culpă. Din acest raport am mai tras concluzia că bugetul pe care îl alocă Ministerul la ora actuală ar fi suficient pentru competiții și pentru pregătirea sportivilor cu condiția ca banii să fie bine gestionați. Ceea ce nu prea s-a întâmplat până la alegerea mea în calitate de președinte al Federației. Dacă mai permitem antrenorilor să plece cu sportivii în cantonamente și în deplasări unde și când vor ei, în locuri mai deloc alese pe criterii dictate de necesitățile sportive, banii nu vor fi niciodată deajuns. Aici mă refer la antrenorii care au făcut parte din Biroul Federal, atât cel demisionar cât și celelalte dinainte, care ei propuneau și ei își aprobau singuri dorințele, „sprijinindu-se” unii pe ceilalți în menținerea în funcțiune a mașinăriei de tocat bani. Pare ca la fotbal atunci când se spune „el centrează, el dă cu capul”, dar nu este așa. La fotbal, expresia descrie un fac-totum, un personaj indispensabil. În cazul nostru, expresia descrie un personaj care nu este interesat decât de – să nu ne ferim de cuvinte! – spolierea banului public spre bucuria propriei burți. Documentul mai vorbește despre salariați ai Federației care nu puteau avea niciodată acest drept. Mai sunt și alte lucruri negative pe care documentul nu le spune. De exemplu, acele comisii care tebuie să se îngrijească de bunul mers al activității în Federație au dat bir cu fugiții. Bunăoară, comisia de disciplină și cea a arbitrilor au avut de cercetat cazul unei gale de box organizată la București cu încălcarea regulilor AIBA. Federația riscă o penalizare dacă nu se iau măsuri. Am direcționat sesizarea primită către comisia de disciplină. După vreo trei sau patru săptămâni în care sesizarea a stat pe masa președintelui numitei comisii, dacă nu cumva o fi fost pusă direct în coșul de gunoi, responsabilul respectiv a demisionat fără nici măcar să se gândească la a porni o anchetă. Acum, tot el strigă tare că eu, Doroftei, îi împiedic marea lui operă de salvare a boxului românesc.
Rep.: Cum poate fi remediată situația?
LD: Curând vom avea alegeri pentru cele două posturi de vicepreședinte și pentru cele din Biroul Federal. Acum ar trebui să fie ales un Birou Federal care să creadă sincer într-o nouă generație. Eu așa cred că ar trebui și dacă greșesc, vă rog să îmi spuneți. Trebuie să creăm această nouă generație. Din 59 de sportivi seniori pe care i-am avut în vedere pentru competițiile internaționale majore acum mai sunt 14 asupra cărora să ne fie îndreptată atenția cu prioritate, fiind considerați potențiali mari performeri. Înte timp, mulți dintre cei 59 vizați au abandonat boxul de performanță ori au plecat din țară. Din aceștia rămași pe lista pe care antrenorii federali mi-au înaintat-o trebuie să facem o echipă și să calificăm câțiva – câți se va putea – la Jocurile Olimpice. De aceea spun că imi doresc ca membrii Biroului Federal să acționeze concertat, în direcția dezvoltării boxului și obținerea de performanțe superioare. Ei vor fi aleși de către membrii Federației care vor fi prezenți la ședință și vor fi îndreptățiți să voteze, iar președintele nu poate și nici nu dorește influențarea alegerilor. Este ca la politică: Biroul Federal este guvernul meu. Nici în ring nu mi-am putut alege adversarii, nici aici nu îmi aleg colaboratorii. Dar, odată aleși, cu toții trebuie să ne unim pentru a duce boxul pe direcția bună, a creșterii valorice a sportivilor și a dezvoltării acestui sport ca atare, nu spre grija de propriul buzunar. Mai trebuie să lucrăm pentru ștergerea impresiei negative pe care boxul românesc o are în structurile AIBA, o imagine creată de evenimentele petrecute după Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, o imagine care s-a menținut nepermis de mult. Trebuie să lucrăm pentru a ne promova oamenii în structurile AIBA, dar trebuie să promovăm oameni capabili să țină un discurs, să expună și să susțină o idee și să fie dedicați acelei idei. Desigur, cine dorește să fie în structurile AIBA trebuie să cunoască bine limba engleză. Nu au ce căuta acolo cei care dau din mâini precum bondarul dă din aripi și, prin bâzâitul creat, crede că impresionează și este ascultat de ceilalți. Am proiecte multe, am sprijin din partea multor oameni de afaceri dispuși să ajute boxul pentru că eu sunt președintele Federației – îmi înțeleg foarte bine rolul de manager și îl joc spre asigurarea unor condiții cât mai bune pentru sportivii noștri – dar este necesar și sprijinul Biroului Federal. Altfel, toate aceste proiecte – vă rog să nu insistați, un proiect clar, transparent, cu ținte precise îl voi dezvălui Adunarii Generale – vor rămâne doar niște idei izvorâte dintr-o minte. La fel de adevărat este că accept orice altă inițiativă care să îndeplinească o condiție fundamentală: să slujească boxului și sportivului, nu lucrătorului din Federație.
Rep.: După 11 iunie, data Adunării Generale, vom putea vorbi despre Leonard Doroftei ca despre omul de succes pe trei planuri: familie, business și box?
LD: Îmi doresc și lupt, alături de colaboratorii mei pentru acest lucru.
Interviu realizat de George Marin
