„Cel mai emoționant pentru noi rămâne reîntâlnirea cu artiști pe care i-am văzut crescând pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” și care se reîntorc acum în ipostaza de soliști.
Joi, 16 aprilie 2026, pianistul David Petre revine pe scena Sălii „Ion Baciu”, alături de Orchestra Simfonică ploieșteană, aflată sub conducerea maestrului Ovidiu Bălan, cu un program dedicat în întregime creației lui Franz Liszt”, transmit reprezentanții Filarmonicii ploieștene, într-o invitație de nerefuzat pentru concertul de joi seară.
Concertul va debuta cu Poemul Simfonic „Preludiile”, S. 97, o lucrare amplă, de o frumusețe covârșitoare și cu o construcție fluidă. Seara va continua cu cele două concerte pentru pian și orchestră, lucrări ce pun în lumină atât virtuozitatea solistică, cât și expresivitatea interpretării. Alternanța dintre momentele de sensibilitate și lirism, construite de compozitor cu multă măiestrie, și episoadele strălucitoare, dominate de energie și forță, oferă publicului o experiență variată și captivantă, în care fiecare măsură aduce o altă perspectivă asupra universului lisztian.
Vă așteaptă o seară în care emoția reîntâlnirii se împletește cu bucuriile de necuprins în cuvinte pe care muzica ni le oferă.
Pentru mai multe amănunte legate de evenimentele viitoare vă invităm să ne urmăriți pe toate paginile noastre de facebook:https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/
https://www.facebook.com/virtualconcerthall.ro/
https://www.facebook.com/jazzploiesti/
https://www.facebook.com/ploiestijazztrio/
https://www.facebook.com/flacaraprahovei/
https://www.facebook.com/corulfilarmoniciipaulconstantinescuploiesti/
https://www.facebook.com/cvartetulchronos/
https://www.facebook.com/ploiestibrassensemble/
https://www.facebook.com/studiofilarmonicaploiesti/
De asemenea, ne găsiți și pe instagram, aici: instagram.com/filarmonicaploiesti.

