LECTURA urca pe podium pentru 3 eleve de la Liceul Agricol Barcanesti. Una, la FAZA NATIONALA

Scriam zilele trecute: „Universul cunoașterii prin LECTURĂ” (ce frumos „sună”!)…

O manifestare catalogată oficial drept „Concurs interdisciplinar” destinat, în mod special școlilor din mediul rural. Sincer, m-am bucurat nespus să aud că se organizează un asemenea eveniment, dincolo de olimpiada „clasică” de Limba și Literatura Română. DE CE?  Și… DE CE mă interesează pe mine, ca jurnalist?! Pentru e vorba, „cu subiect și predicat”, despre un impuls pentru citit, pentru accesul la CARTE, la CULTURĂ. „Dincolo” de litera manualului. Și asta înseamnă MULT. Pentru că e o certitudine: copiii trebuie întorși cu inima și mintea către CARTE, căte CITIT. Către aprofundarea rostului acestei „activități” care pune temelie educației, indiferent de drumul urmat în viață”.

Și da, am avut, cum zice românul, „gura aurită”!

„Vești minunate pentru comunitatea noastră școlară!

Sâmbătă a avut loc Concursul național pentru copiii din mediul rural „Universul Cunoașterii prin Lectură”, etapa județeană .

Unitatea noastră școlară a fost reprezentată de 5 eleve de la clasa a VI-a, coordonate de prof. Pavel Geanina.

Primele poziții pe podium au fost ocupate de elevele noastre Dudu Deborah (premiul I), urmată de Iosif Floriana (premiul II) și Barbu Ioana. Cele trei eleve nu se află la primele premii obținute la concursurile școlare. 

Felicitări, dragile noastre, pentru efortul susținut și dorința de reușită! Felicitări, dna profesoară! Felicitări, stimați părinți!

Ii tinem pumnii și îi urăm succes Deborei care s-a calificat la etapa națională! Această etapă va avea loc în perioada 14 – 16 iunie la Galați.

Copiii noștri învață să zboare frumos!”, transmite conducerea Liceului Tehnologic Agricol, comuna Bărcănești.

Sincere felicitări!

 Citiți, copii, citiți dacă vreți să aveți o viață frumoasă!