Inspectoratul Școlar Județean Prahova a organizat astăzi o festivitate specială dedicată recunoașterii și premierii performanței școlare de excepție. În cadrul evenimentului, au fost recompensați absolvenții din județ care au obținut media maximă 10 la sesiunile din acest an ale Evaluării Naționale și examenului de Bacalaureat.
Festivitatea s-a desfășurat în prezența conducerii instituției, inspector școlar general, prof. Ilona Rizea, alături de inspectori școlari, directori ai unităților de învățământ, cadre didactice și familiile mândre ale tinerilor excepționali premiați.
Într-un an în care subiectele au testat riguros cunoștințele candidaților, iar la nivel național numărul mediilor maxime a fost restrâns, județul Prahova a reușit să strălucească prin performanțe individuale remarcabile. Tinerii merituoși au primit diplome de excelență și stimulente financiare acordate de Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, valoarea premiilor fiind de 2.000 de lei pentru absolventul de gimnaziu și 5.000 de lei pentru cei de liceu.
În cadrul evenimnetului, Inspectorul școlar general al județului, prof. Ilona Rizea, le-a transmis celor 6 elevi premiați un mesaj plin de apreciere și admirație: „Rezultatul nu este doar o notă, ci oglinda muncii susținute, a disciplinei și a parteneriatului de succes între elevi, profesori și părinți. Într-un an școlar cu provocări majore, acești tineri ne-au demonstrat că, prin perseverență și pasiune, se poate atinge perfecțiunea. Îi felicit din tot sufletul pentru reușită! Inspectoratul Școlar Județean Prahova va rămâne un susținător necondiționat al excelenței și al valorilor autentice în educație”.
Prahova Business face parte din Reușita Group.

