Primul accident rutier mortal din acest an in Prahova! Langa Rafov

Un bărbat de 60 de ani a fost victima unui cumplit accident produs pe DJ101D, pe raza localității Mălăești.

Așadar, nici nu s-a încheiat bine prima săptămână a anului și… avem, deja, primul accident rutier mortal în Prahova în 2024!

Primele cercetări au indicat că victima s-ar fi deplasat pe carosabil în momentul impactului fatal.

 Autoturismul implicat avea la volan un șofer de 50 de ani, care se îndrepta spre localitatea Râfov.

„La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 101D.

În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Mălăești din direcția Ghighiu către Râfov ar fi accidentat un bărbat de 60 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul pietonului”, au transmis în irmă cu scurt timp, reprezentanții IJP Prahova.

Potrivit alcooltestului, șoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Cercetările privind împrejurările exacte ale producerii accidentului sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.

Pe parcursul anului trecut, peste 55 de victime au pierit în accidente fatale pe șoselele din Prahova.