Președintele CCI Prahova, Aurelian Gogulescu, a devenit Presedinte al CCIR al Comitetului pentru diplomatie economica

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu, a devenit unul din cei 6 vicepreședinți ai Camerei de Comerț și Industrie a României la nivel de reprezentare, fiind ales Președinte al Comitetului pentru diplomație economică.

 

“Este o onoare pentru mine personal și pentru Camera de Comerț și Industrie Prahova, pe care o conduc, să fiu Președinte al Comitetului pentru diplomație economică în cadrul CCI a României. Avem în vedere să fim mediatori ai oamenilor de afaceri români care vor să își extindă business-urile în afara granițelor țării, dar și promotori ai atragerii de noi și consistente investiții străine în România, care să ducă la dezvoltarea întregului mediu economic autohton”, a precizat, în exclusivitate pentru Prahova Business, noul Președinte al Comitetului pentru diplomație economică al CCIR, Aurelian Gogulescu.

 

Ca susținători ai mediului de afaceri, ne dorim ca activitatea perseverentă și relevantă a liderului CCI Prahova să-și găsească ecou acum și la nivel național.