Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează participanții la trafic și cetățenii stațiunii Sinaia că, în perioada 25 iulie 2025, ora 06:00 – 27 iulie 2025, ora 22:00, se va desfășura etapa a IV-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă.
Pentru buna desfășurare a competiției sportive și siguranța tuturor participanților, vor fi instituite următoarele restricții de circulație:
• traseul competițional cuprins între strada Eroilor și Cota 1400 va fi închis circulației rutiere;
• de asemenea, sectorul de drum dintre bulevardul Carol I (sens giratoriu Aosta) și sensul giratoriu Peleș va fi restricționat traficului rutier pe toată durata evenimentului.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri, să manifeste prudență sporită în apropierea zonelor restricționate și să își planifice din timp traseele de deplasare.