Inscrieri pentru Foodex Japan 2021

Centrul de Dezvoltare Industrială din cadrul Asociației Japoneze de Management a organizat, la data de 13 octombrie a.c., un webinar pentru promovarea târgul internațional Foodex Japan 2021, informeaza Camera de Comert si Industrie Prahova.

Acesta este cel mai mare târg de specialitate din Asia-Pacific, care se organizează cu regularitate începând din anul 1976, ajungând la ediția a 46-a în anul 2021. Târgul se adresează, în principal, profesioniștilor în domeniu, atrăgând anual specialiști din sectoare diverse precum traderi de produse agro-alimentare, lanțuri de supermarketuri, restaurante, importatori de băuturi, distribuitori, agenți etc. La ultimele ediții, târgul a înregistrat un număr record de țări participante, fiind considerat un eveniment care oferă celor interesați  posibilitatea de a pătrunde sau de a-și consolida poziția, atât pe piața din Japonia, cât și pe cea din Asia. La ediția din 2019, România a participat cu produse în cadrul standului organizat de Delegația UE în Japonia.

Mai sunt cateva zile in care te poti inscrie la Foodex Japan 2021. Detalii pe Bucuresti Business.

Sursa foto: jma.or.jp