Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au amendat cu 100.000 de lei Rafinăriei Vega Ploiești pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor dispuse la controalele anterioare, respectiv nerespectarea graficului privind tratarea gudronului acid și a solului contaminat.
„Comisarii de mediu au inițiat un control pentru verificarea măsurilor referitoare la stadiul lucrărilor aferente proiectului de reabilitare și amenajare a terenului din incinta societății, unde sunt amplasate depozite de reziduuri petroliere. În urma verificărilor, s-a constatat că societatea nu a respectat graficul de lucrări privind tratarea gudronului acid și a solului contaminat, conform condițiilor și termenelor stabilite, fiind încălcate prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului”, se arată într-o informare a Gărzii de Mediu Prahova.
Comisarii de mediu au impus operatorului economic măsura de a menține și respecta lucrările de tratare stabilite prin graficul de lucrări, cu respectarea termenului stabilit în urma controlului.

