EXCLUSIV: Daria Stefania Malaescu a castigat turneul ITF din Dubai

Daria Ștefania Mălăescu a avut o lună de grație, în care a câștigat trei turnee ITF în regiunea Golfului la simplu și unul la dublu.

După ce a triumfat la turneele din Nairobi (Kenya) și Fujairah – unde s-a impus atât la simplu, cât și la dublu, acum a câștigat turneul J4 de la Dubai, care a avut loc în perioada 14-19 noiembrie 2022.

În finală, sportiva prahoveancă a învins-o pe Daria Shubina (Uzbekistan), cu scorul de 4-6, 6-2, 6-2.

Principală favorită a întrecerii, Daria Ștefania le-a eliminat pe rând pe Clelia Drudi Lombardi (Italia), cu 6-2, 6-4, apoi pe Ester Gonosova (Slovacia), scor 6-1, 6-1, pe Munisa Ashurbekova (Uzbekistan), scor 6-0, 6-3 și în semifinale pe Laura Brunkel (Danemarca), scor 6-4, 3-6, 6-3.

În proba de dublu masculin, Robert Guna și partenerul său, Pavlos Tsitsipas (Grecia) au ajuns în finală, unde au fost învinși de Dmitry Bessonov/Alexander Vasilev, cu 6-1, 6-4.

„De la începutul său în urmă cu câțiva ani, turneul a oferit un mediu ideal pentru cultivarea talentelor, îmbunătățirea abilităților lor de a concura la cele mai înalte niveluri și consolidarea poziției clubului ca destinație preferată pentru sportul din Emirat”, a spus Abdul Ghafour Behrozian, președintele Fujairah Tennis and Country Club.

Behrozian și Alia Bujasim, membru al consiliului de conducere al Federației de Tenis din Emiratele Arabe Unite, au dat premiile câștigătorilor.

„Pe baza viziunii conducerii înțelepte de a sprijini sportivii și sporturile, clubul lucrează în mod constant pentru a oferi jucătorilor cel mai bun mediu competitiv, pentru a deschide calea pentru progres și avansare și pentru a urca pe scara gloriei”, a spus Hania Reggi, Director general al clubului de tenis din Fujairah.