LUNI nu i-a stat „de șase”: luni, 6 octombrie, polițiștii rutieri din Băicoi au oprit pentru control un autoturism pe strada Republicii din oraș. În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 45 de ani, din orașul Băicoi și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest. Aparatul a indicat valoarea de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. L aun pas de comă alcoolică, sau,altfel spus, PERICOL PUBLIC!
Reprezentanții IJP Prahova precizează că șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.