Cumplit: o femeie s-a aruncat in această dimineață de penultimul etaj al Spitalului Județean Ploiești. Lesne de înțeles, a fost un act fatal, care așocat atât pacienții cât și personalul medical.
Potrivit IPJ Prahova, evenimentul a avut loc miercuri, 2 august, în jurul orei 10.00, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, strada Găgeni.
„La data de 2 august a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unei unități medicale din municipiul Ploiești.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani, din Păulești, care a fost declarată decedată de personalul medical.
Din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni cu intenție.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Așadar, se pare că este vorba de un act suicidal și asta implică, în fapt, cauze poate nu greu de înțeles, dar care dau de gândit…