„Referitor la cazul copilului aflat în stare gravă, internat la spitalul de Pediatrie Ploiești, Instituția Prefectului Județul Prahova, face următoarele precizări. În urma constituirii prin Ordin de Prefect a unei comisii mixte de verificare a cazului respectiv, putem prezenta opiniei publice o informare preliminară, urmând ca un raport final săCiteste mai multe

Credeam… că iese careva cu o declarație, ceva… mă refer la vreun reprezentant al Inspectoratului Școlar Prahova sau chiar la cineva de la colegiul ploieștean unde azi (cu nefericită repetiție), un tânăr a pătruns ÎNARMAT într-o sală de clasă. Era firesc, absolut firesc, să avem, în acest caz, nu doarCiteste mai multe

„Domnule Iulian Dumitrescu, Domnule Horia  Tiseanu, Domnule Mihai Savin, Dați drumul la apa caldă în Ploiești!!!! Bătaia de joc de adresa ploieștenilor trebuie să înceteze! Din 1 iulie 2022, conducerea Termoficare Prahova a anunțat Consiliul Județean Prahova și ADI Termoficare Prahova de existența contractului de închiriere a două cazane, pentruCiteste mai multe

„1. Schimbăm pentru că ne dorim o educație de calitate, responsivă și suportivă, iar acest lucru necesită o reformare sistemică și curriculară, o mentalitate, o conduită și, nu în ultimul rând, o atitudine proactivă. Schimbăm pentru că vrem să susținem în egală măsură excelența și echitatea. Schimbăm pentru că trebuie săCiteste mai multe

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 6 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă. „Bună ziua! Tocmai am finalizat o ședință de bilanț intermediar, am finalizat o ședință de bilanț intermediar, i-aş spune, la care a participat premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri din GuvernulCiteste mai multe

Într-o atmosferă solemnă și plină de emoție, aleșii locali ploieșteni au aprobat, joi, în ședința Consiliului Local, Declarația de reunire a României cu Republica Moldova, la propunerea consilierilor locali PMP. Astfel, la punctul 1, Consiliul Local Ploiești „își exprimă solidaritatea deplină cu toate Consiliile Locale, Raionale și Județene din RepublicaCiteste mai multe

Reprezentanții companiei Veolia Energie Prahova au facut o declaratie in legatura cu incidentul din aceasta dimineata din zona Garii de Vest din Ploiesti: “În calitate de concesionar al sistemului de termoficare ce alimentează orașul Ploiești, operăm întreaga rețea și infrastructura aferentă acestuia. Chiar dacă acest obiect suport nu apare explicitCiteste mai multe

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova anunțătoți agenții economici care sunt beneficiari de subvenții că termenul de depunerea declaraţiei D112 si a situaţiilor lunare pentru subvenţii pentru luna DECEMBRIE este JOI, 21 DECEMBRIE 2017. Aceste declaratii trebuie depuse de catre persoanele fizice și juridice care au calitatea deCiteste mai multe