Noul Ambasador al Republicii Macedonia de Nord în România, primit de Presedintele CCI Prahova

Vineri, 29 martie 2024, Camera de Comerț și Industrie Prahova a primit vizita E.S. Dl Andrej Zhernovski, noul Ambasador al Republicii Macedonia de Nord în România.

Înaltul diplomat a fost primit de Aurelian Gogulescu, Președinte al CCI Prahova și Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord în Ploiești.

Discuțiile au vizat prezentarea profilului economic al județului Prahova, identificarea de oportunități de afaceri și investiționale de comun interes pentru mediile de afaceri român și nord-macedonean și găsirea unor modalități concrete de creștere a schimburilor comerciale bilaterale.