Te-ai gândit vreodată dacă poți beneficia de un tratament cu aparat dentar dacă porți implant? Poate că nu ți-a trecut asta prin minte când ai înlocuit dintele pierdut. Poate nici medicul nu ți-a spus, dar acum te gândești serios să corectezi alinierea dinților. Poți purta aparat dentar? Află că, în anumite condiții, tratamentul ortodontic este posibil chiar dacă ai unul sau mai multe implanturi dentare. Află mi multe detalii despre acest subiect din rândurile următoare.
Relația dintre implant dentar și tratament ortodontic
Relația dintre un aparat dentar fix și un implant dentar are la bază o comunicare solidă și o planificare atentă. Rolul aparatului ortodontic este de a mișca dinții în poziția dorită. Aici intervine obstacolul – implantul dentar nu se mișcă. Acesta este fixat în os, funcționând ca o rădăcină artificială. Deci, tratamentul nu are drept scop deplasarea implantului, ci alinierea celorlalți dinți.
Când se poate purta aparat dentar dacă ai implant
Ai implant dentar și vrei să-ți corectezi mușcătura? Există două scenarii principale. Le analizăm pe rând și tragem concluziile la final.
Scenariul 1: Ai deja un implant dentar
În acest caz, medicul ortodont va planifica tratamentul ținând cont de acest aspect. Implantul trebuie să rămână fix pe toată perioada, iar aparatul ortodontic trebuie să acționeze asupra dinților naturali. E ceva de muncă, dar este interesant cum, în unele cazuri, implantul în sine devine punct de sprijin pentru a facilita mișcarea dinților vecini.
Scenariul 2: Implantul dentar urmează să fie inserat
Orice medic o spune – acesta este cel mai bun scenariu. E situația ideală. De obicei, medicii recomandă implantul dentar după finalizarea tratamentului ortodontic. E mult mai bine așa. E firesc și sănătos. E mai ușor. De ce? Pentru că alinierea prealabilă a dinților creează spațiul optim pentru inserarea implantului fix acolo unde trebuie. Așa obținem rezultate estetice și funcționale.
Ce tip de aparat dentar se poate purta cu implant?
Avantajul zilelor noastre este că ortodonția ne oferă multe opțiuni. Iată ce aparat dentar poți purta dacă ai implant:
- Aparat dentar metalic fix: Este recomandat în cazul deplasărilor complexe;
- Aparat dentar ceramic sau fin safir: Oferă aceleași rezultate, dar sunt variante care îmbină funcționalitatea cu estetica. Sunt mai greu de observat în gură;
- Alignere transparente: Sunt potrivite pentru cei care doresc o soluție discretă și confortabilă. Alignerele sunt niște gutiere, care se înlătură pentru igienizare și înainte de masă și care se schimbă la un anumit interval de timp.
Avantajele tratamentului ortodontic
Fie că ai sau nu implant dentar, decizia de a-ți corecta poziția dinților este printre cele mai bune pe care le-ai luat în ultima perioadă. Vei observa că tratamentul ortodontic îți va oferi multe avantaje. Sunt avantaje pe care orice pacient le vede și le simte:
- Alinierea corectă a dinților înainte de implant;
- Distribuția corectă a forțelor masticatorii;
- Dinți aliniați armonios;
- Prevenirea recidivei.
Recomandări pentru pacienți
Așa cum ai observat, dacă ai deja implant dentar, tratamentul presupune și mai multă atenție, dar asta nu înseamnă că este un tratament imposibil de finalizat. Iată câteva sfaturi de care să ții cont
- Programează o consultație la ortodont pentru a lua o decizie documentată;
- Solicită o radiografie panoramică;
- Asigură comunicarea dintre medicul ortodont și medicul implantolog;
- Respectă controalele periodice și sfaturile cu privire la igienă orală și stil de viață.
Concluzionând, poți purta aparat ortodontic dacă ai implant dentar. Sunt anumite condiții despre care medicul îți va povesti mai multe în cabinet. Important este să fii deschis la comunicare. Problemele dentare se rezolvă. (P)

