„Prima zi din octombrie marchează Ziua Internațională a Vârstincilor, una în care noi, polițiștii, jandarmii și pompierii prahoveni ne-am unit, din nou, forțele pentru a aduce un strop de bucurie unui OM de valoare al județului.
Este vorba despre învățătorul Victor Dumitru (70 de ani), care jumătate de secol din viața sa l-a dedicat educației și formării a zeci de generații de elevi din comuna Seciu. Ne-a întâmpinat la casa sa din Boldești cu vioara în mână, zâmbet cald și o energie molipsitoare, semn al pasiunii și al sufletului frumos pe care le-a pus, de-a lungul timpului, în slujba comunității.
Gestul nostru de apreciere a fost primit cu recunoștință, iar întâlnirea s-a transformat într-un moment de „răsfoire“ cu haz și nostalgie, pe alocuri, a amintirilor de la catedră.
Victor Dumitru este întruchiparea „Domnului Trandafir“ al vremurilor moderne. A format zeci de generații, a deschis ușa cunoașterii pentru sute de copii din mediu rural, unii dintre ei fiind în prezent oameni cu o carieră de succes. Dincolo de citit și socotit, dascălul i-a îmbrăcat și încălțat pe copiii înfrigurați și murdari, i-a hrănit pe cei flămânzi și i-a ghidat pe cei care păreau fără potențial intelectual să-și descopere și să-și dezvolte abilitățile. A transformat școala într-un loc al omeniei, pe copii i-a tratat în mod egal și n-a lăsat vreodată ca Sărbătorile să treacă fără ca elevii lui să-l aibă aproape pe Moș Crăciun.
I-a avut avut „complici“ ani buni pe elevii și cadrele didactice de la Școala de Pompieri de Subofițeri „Pavel Zăgănescu“ din Boldești care îi răsplăteau pe cei mici cu dulciuri, haine, rechizite. „Era cel mai așteptat moment. Începeam pregătirile din octombrie. Totul era un spectacol răsplătit cu aplauze și cadouri. O adevărată bucurie!¬“, își amintește învățătorul. Dintre elevii săi, câțiva au îmbrăcat haina militară.
Conștient că mare parte dintre copii aveau să rămână în mediul rural, Victor Dumitru a folosit, de-a lungul anilor, o bucată de pământ de lângă şcoală unde, în fiecare primăvară, a pus sămânţă sau răsaduri de ceapă, roşii, cartofi, porumb etc., astfel încât să fie sigur că cei mici văd practic ce vor avea de făcut peste ani pentru a-și asigura hrana de zi cu zi.
Cât a fost dascăl, n-a lăsat niciun elev corijent sau repetent. Şi când a fost în impas cu un copil pe care, cu toate eforturile, nu reuşea să-l salte la media 5, s-a gândit la șocul psihologic pe care acel elev l-ar fi avut dacă s-ar fi trezit într-un alt colectiv și cu stigmatul de „repetent“. A considerat că îi mai poate acorda o șansă… A lucrat cu toţi, într-o clasă în care a predat simultan, le-a explicat fiecare greşeală făcută şi le-a verificat tuturor temele.
„Elevul te simte de mic. Dacă ești părtinitor cu cineva, toată viața te ține minte, așa că este bine să cauți să fii pentru toți la fel. Dacă ești OM… Toți elevii mi-au rămas la suflet pentru că un copil este minunea lui Dumnezeu“, a completat interlocutorul noastru.
Câțiva ani i-a fost parteneră de drum fiica sa, care l-a avut ca învățător în clasele primare. Și acum își aduc aminte și se amuză că pentru a merge umăr la umăr, fiica învățătorului trebuia să știe la perfecție tabla înmulțirii. Orice răspuns greșit o „costa“ cinci pași în urma tatălui său.
Lupta pentru identitate și dreptul la învățătură
Pe parcursul anilor, a avut de-a face cu copii săraci fie din cauza situației părinților care nu reușeau să răzbească, fie victime ale unor adulți pentru care munca și interesul față de carte n-au fost niciodată o prioritate. N-a putut lupta să stârpească răul din rădăcină, să-i remodeleze pe cei mari, însă în cazul elevilor săi s-a zbătut cât a putut ca ei să aibă altă șansă. Pentru unii a mers și-n instanță ca să le obțină certificate de naştere. I-a descoperit când făcea recensământul pentru înscrierile la școală şi a făcut tot posibilul ca ei să nu rămână fără identitate și fără dreptul la învățătură.
Putea să plece de la Seciu de multă vreme şi de multe ori, putea să se pensioneze mai devreme, dar la școala din satul de pe dealurile prahovene a simţit un mediu curat, cu copii simpli, sinceri şi cu respectul cuvenit cadrului didactic.
Ne bucurăm că am reușit să scriem o pagină frumoasă în prețioasa carte a vieții lui Victor Dumitru, un dascăl cu har, care a reușit să pună în cei 50 de ani de activitate cea mai important piatră de temelie în formarea a sute de caractere umane, pe cea a EDUCAȚIEI!”, povestesccu emoție reprezentanții ISU Prahova.
Un gest de respect, de onoare, de omenie!
