Zorba… celebra melodie, amintind de… legendarul film omonim avându-l drept protagonist pe Anthony Quinn (Manuel Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca), a încins petrecerea vineri seară în Republica de sub Castani. Nemuritorul dans a încins petrecerea și a scos la joc un număr impresionant de ploieșteni de toate vârstele, unind în pașii tradiționali spirit, culoare, zâmbet, mâini și gânduri unite în numele tradiției, al frumosului, al timpului liber petrecut așa cum se cade.
Și ce a fost și mai frumos, am văzut la final ameni care nu se cunoșteau dinainte zâmbindu-și, îmbrățișându-se, fotografiindu-se, schimbând impresii. Oameni devenind sub ochii tăi, în ceas de seară, cu fiecare clipă mai… frumoși.
Simbolistica unui moment special…
Dincolo de celebrul DANS, dincolo de filmul omonim, este… romanul existențialist scris de autorul cretan Nikos Kazantzakis în anii 1941–1943, pe insula Eghina și publicat pentru prima oară în 1946 de Editura Dimitrakos din Atena.
Demn de știut, figura lui Zorbas a fost parțial inspirată de cea a scriitorului româno-francez Panait Istrati (prieten al marelui romancier grec), după cum scrie însuși Kazantzakis în romanul său: „fața îi era plină de zbârcituri, măcinată, roasă parcă de vijelii și ploi. O altă față, câtiva ani mai târziu, mi-a făcut aceeași impresie de lemn muncit și chinuit: cea a lui Panait Istrati”. Criticul Valeriu Râpeanu considera că viața lui Panait Istrati a fost formată dintr-o succesiune spectaculoasă de frământări interioare, de ciocniri între diferite convingeri cu privire la viață și de renegări ale propriilor idei, putând constitui oricând materia unui roman.
Romanul descrie relația specială de prietenie care se formează între un tânăr intelectual grec, care încearcă să scape de viața sa monotonă și plictisitoare prin luarea în exploatare a unei mine de cărbune, și un miner bătrân și exuberant pe nume Alexis Zorbas. Acțiunea sa este inspirată din propriile experiențe de viață ale autorului, care a exploatat în 1917, alături de bătrânul miner Gheorghios Zorbas, o mină de lignit în Peloponez.
Nikos Kazantzakis îl descria astfel pe Panait Istrati într-un articol publicat pe 31 decembrie 1927 în ziarul atenian Proia („Dimineața”):
„Istrati nu e nici nuvelist, nici romancier. Este ceva mult mai oriental, mai primitiv, unul din cei mai apropiați de forțele primare ale pământului și ale sufletului. Rareori un om a povestit cu atâta grație și forță. Ascultându-l, simțim pământul lărgindu-se, iar sufletul nostru depărtându-și hotarele… […] N-a fost nici comunist, nici burghez, nici muncitor, nici intelectual. El a trăit dincolo de etichetele efemere ale frazeologiei contemporane. El este sufletul care se zbate în corpul omenesc pentru libertate”.
