„Fată dragă, pune-ţi ie,/ Şi cinsteşte-o prin purtare,/ Nu-i un moft, e-o datorie/ Şi o clipă de-nchinare (…)“ (Sânzâiene-n mândre ii – Angelina Nădejde)
Odată cu Sânzienele, pe 24 iunie, românii sărbătoresc și Ziua Iei. Cea mai importantă piesă a costumului tradițional și un simbol al identității noastre. Ani buni uitată, ignorată, considerată demodată, în ultima vreme cămașa tradițională a fost adusă în prim-plan, fiind prezentă în garderoba româncelor.
Bluza autentică, ce închipuie profund SEMNUL SFINTEI CRUCI este realizată după anumite canoane, cusută cu anumite modele, fiecare având simbolistica proprie.
Despre modele vechi, autentice, specifice zonelor Prahovei, s-a vorbit şi, astăzi, în cadrul expoziţiei „Iile și poveștile lor“, organizată de Centrul Judeţean de Cultură Prahova, la Palatul Culturii din Ploieşti, dar şi în cadrul unor evenimente similare găzduite de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale din județ.
Cei care îşi doresc să admire „bucăți” de… suflet românesc, „bucăți” de pânză pline de culoare, simbolistică, migală și, mai ales, har, o pot face şi pe parcursul zilei de vineri, 25 iunie.
Bucurați-vă de tradițIE, bucurați-vă de nemurirea IEI!

