Weekend muzical la Ploiesti: Vioara, ca o zana in mainile celebrului Liviu Prunaru, vine sa ne inCANTE

Ați auzit de recitalul superb din data de 5 aprilie 2025, susținut de celebrul violonist Liviu Prunaru? Evenimentul face parte din primul turneu solo al domniei sale, Concert Maestro, care a debutat la Ateneul Român din București pe 31 martie și va continua în Iași, Bistrița, Brașov, #Ploiești și Craiova.

Trebuie știut: Violonistul Liviu Prunaru, solist concertist Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, se distinge printr-o carieră artistică remarcabilă, recunoscută atât de critica de specialitate, cât și de publicul internațional. Formarea sa profesională a debutat la Conservatorul din București, sub îndrumarea profesoarei Cornelia Bronzetti, fiind continuată la Academia Menuhin din Gstaad (Elveția), unde a beneficiat de mentoratul unor personalități de referință ale artei interpretative, precum Yehudi Menuhin, Alberto Lysy, Igor Oistrakh, Ruggiero Ricci, Nikita Magaloff, Jean-Pierre Rampal, Peter-Lukas Graf și Pierre Amoyal. Ulterior, și-a aprofundat studiile la Juilliard School din New York, în clasa reputatei Dorothy DeLay, având totodată ocazia de a colabora cu violonistul Itzhak Perlman.

Activitatea sa artistică a fost recunoscută prin numeroase premii obținute la competiții internaționale de prestigiu, dintre care se remarcă premiile I la Juilliard Mendelssohn Concerto și Nakamichi Wieniawski Violin Concerto, medaliile de aur la concursurile Kocian (Cehia), Dong-A (Coreea de Sud), Rodolfo Lipizer (Italia), R. Molinari (Elveția), precum și medaliile de argint la Concursul Internațional de la Indianapolis și la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles.

Ca solist, a susținut numeroase concerte alături de ansambluri de renume mondial, între care Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Belgium National Orchestra și Juilliard Symphony, colaborând cu dirijori de prestigiu, precum Yehudi Menuhin, Yuri Simonov, Andrew Litton, Cristian Mandeal și Horia Andreescu.

Printre cele mai importante realizări ale domniei sale amintim postul de concertmaestru al Orchestrei Royal Concertgebouw din Amsterdam, funcția de director al Academiei Internaționale de Muzică Menuhin (2010–2012), activitatea didactică de la Conservatorul din Amsterdam (2014–2022), cât și poziția de director muzical al Academiei Menuhin din Elveția (începând cu 2010).

Programul recitalului de sâmbătă de la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti include Sonata nr. 1 pentru vioară  de Johann Sebastian Bach, Capriciile nr. 2, 9, 10, 13, 17, 23 semnate de Niccolò Paganini, Suita românească  compusă de Vasile Filip și Paganiniana pentru vioară solo  de Nathan Milstein.

Muzica înnobilează acolo unde sufletele i se deschid și-i înțeleg menirea.

Bilete pentru acces în sală: https://filarmonicaploiesti.ro/…/recital-cameral…/  

 Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de aici: https://virtualconcerthall.ro/…/bilet-virtual…/