FC Petrolul Ploiești a obținut sâmbătă o victorie importantă în deplasare, învingând cu 1-0 formația FC Botoșani, în meciul disputat în cadrul etapei a 30-a din SuperLiga României.
Ploieștenii au deschis scorul foarte rapid, chiar în minutul 2 al partidei, prin Rafinha, care a finalizat cu succes o acțiune construită din pasa lui Marco Dulca.
Oaspeții au mai înscris o dată, prin Chică-Roșă, însă reușita a fost anulată pentru poziție de ofsaid. În prima repriză, portarul gazdelor, Dimitrios Anestis, a intervenit salvator la un șut al lui Rafinha, în minutul 35.
Repriza secundă a fost una mai echilibrată și a fost prelungită cu zece minute, după numeroasele momente de tragere de timp ale jucătorilor ploieșteni. Singura ocazie notabilă a părții secunde i-a aparținut lui Rareș Pop, care a ratat în minutul 76.
La final, scorul a rămas 0-1, iar Petrolul pleacă de la Botoșani cu toate cele trei puncte.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani, formație care a ocupat la un moment dat chiar poziția de lider în Superligă, se află pe locul 9, cu 42 de puncte, în timp ce Petrolul Ploiești a ajuns la 32 de puncte, urcând momentan pe locul 12 în clasament.
FC BOTOŞANI: Anestis – Ilaş (Creţ 46), G. Miron, Pape Diaw, Ţigănaşu – Charles Petro (Aldair Ferreira 46), M. Bordeianu (Papa 61) – Mailat, Ongenda, Mitrov (Bodişteanu 78) – Enzo Lopez (Kovtalyuk 61). ANTRENOR: Nicolae Roşca
PETROLUL: Bălbărău – Diogo Rodrigues, Cr. Ignat, Prce, A. Dumitrescu – M. Dulca (Mateiu 79), Jyry, Dongmo – Boţogan (R. Pop 68), Chică-Roşă (Grozav 55), Rafinha (Hanca 68). ANTRENOR: Eugen Neagoe
Cartonaşe galbene: Charles Petro 11, Aldair Ferreira 88 / Dongmo 38, A. Dumitrescu 60, Grozav 78
Arbitri: Viorel Flueran – Marius Badea, Adrian Vornicu
Arbitri VAR: Cristina Trandafir – Vasile Marinescu.

