Victoria salvarii de la retrogradare pentru Petrolul

Petrolul a obţinut la Tg. Mureş, o victorie echivalentă în mare măsură cu salvarea de la retrogradare. “Lupii” au condus cu 2-0 la pauză, după golurile marcate de Younes (23) şi Mustivar (39), rezistând, mai apoi, cursei de urmărire declanşată de către gazde în repriza a doua.
“Finala pentru supravieţuire”, aşa cum fără greşeală putea fi intitulată partida de la Tg. Mureş, a propus o echipă ploieşteană cu o evoluţie entuziasmantă în primele 45 de minute.

Trecând fără probleme peste un start de întâlnire în care amfitrionii au avut un uşor control teritorial, “lupii” s-au dezlănţuit odată cu execuţia de excepţie a lui Hamza Younes (23), tunisianul şutând de la 16 metri, lateral stânga, în colţul opus al porţii apărate de Albuţ.

Jocul a curs tot mai bine pentru trupa lui Mulţescu, iar Mustivar (39), profitând de o pasă excelentă a lui Opriţa, l-a lobat pe Albuţ de la 14 metri, trimiţându-i pe ploieşteni la vestiare la adăpostul unui scor confortabil: 2-0.

Repriza a doua s-a jucat cu pulsul la cote maxime, mai ales după ce gazdele au reuşit să revină în joc, atunci când se intrase, deja, în ultimele 20 de minute ale întâlnirii. Centralul Haţeganu a dictat penalti după un contact între Ben Djemia şi Astafei, Hamutovski l-a “ghicit” pe Ilyeş şi a apărat lovitura de pedeapsă, însă Buş (73) a urmărit şi a împins, din apropiere, în plasă.

Finalul a fost unul incendiar, cu două ocazii mari ale mureşenilor trecute în dreptul lui Buş (82) şi Bumba (84), dar tabela nu s-a mai modificat, Petrolul adjudecându-şi trei puncte ce înseamnă, în mare măsură, menţinerea în primul eşalon.

Duminică, de la ora 17.00, “galben-albaştrii” vor susţine penultimul joc de pe teren propriu din această stagiune, cu Gaz Metan Mediaş.

FCM Tg. Mureş – Petrolul Ploieşti 1-2 (0-2) Marcatori: Buş (73)/Younes (23), Mustivar (39).
FCM Tg. Mureş: Albuţ – Homei (39 Fl. Dan), Cordoş, Ghionea, Sepsi – Ilyeş, Epaminonda, Szilagy (46 Buş) – Astafei, Ljubojevic, Bujor (60 Bumba). Antrenor: Ovidiu Sabău.
Petrolul: Hamutovski – Străuţ, Melinte, Ben Djemia, Maxim – Negru, Osiako (71 Bikana) – Opriţa (81 Dumitru), Mustivar, Younes (55 Boudjemaa) – Zerka. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Au arbitrat: Ovidiu Haţegan – Istvan Nagy şi George Neacşu. Arbitru de rezervă. Nicolae Botaş
Observatori: Aron Huzu şi Emeric Dembrovschi
Sursa: fcpetrolul.ro