Veste tragica pentru suporterii Petrolului: A murit Decu Crangasu

Inceputul anului 2024 a adus o veste cutremurătoare pentru familia Petrolului Ploiesti, deoarece s-a stins din viață Decu Crângașu, fostul jucator de glorie al echipei din perioada anilor 70-80, ex-internațional de juniori și tineret, antrenor, observator la nivelul Federației Române de Fotbal, dar și membru fondator al ACS Petrolul 52, fiind, astfel, unul dintre cei care au contribuit din plin la renașterea clubului, în 2016.

Nascut pe 5 mai 1951, Decu Crângașu a inceput să practice fotbalul la Petrolul Ploiești, aici unde a parcurs, practic, toate etapele, de la copii și juniori până la echipa de seniori. A disputat, pentru Petrolul, 220 de jocuri oficiale oficiale (162 în Divizia A, 47 în Divizia B și 11 în Cupa României), marcând 30 de goluri (18 în Divizia A, 9 în Divizia B și 3 in Cupa României).

Cel care l-a debutat în Divizia A a fost marele Ilie Oană, pe 30 martie 1969, într-un meci Petrolul – FC Argeș, iar ultima apariție oficială în „galben-albastru” s-a consemnat pe 8 decembrie 1985 (FC Petrolul – Universitatea Cluj), sub comanda lui Mircea Dridea.

De-a lungul carierei, Decu Crângașu a mai evoluat pentru Poli Timișoara, UMT Timișoara, CFR Timișoara și Chimia Brazi, iar ca antrenor le-a pregătit pe Poiana Câmpina, Conpet Ploiești sau Chimia Brazi, ocupând, totodată, și funcții administrative în domeniul sportului, precum cele de presedinte al clubului Conpet Ploiești sau director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești.

Rămâi cu bine, Decu Crângașu! Condoleanțe familiei îndoliate!

* Decu Crângașu, al patrulea pe rândul de sus, de la stânga la dreapta, în echipa Petrolului din ediția de campionat 1973/1974.

* Decu Crângașu, primul din dreapta, de pe rândul de sus, în echipa Petrolului din ediția de campionat 1985/1986.

*Sursa date statistice si foto arhivă: Răzvan Frățilă, volumul 4 „Petrolul Ploiești, istorie și tradiție”.