UPG Ploiesti face parte din consortiul universitar Academica Plus; ce revendicari are acesta

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești face parte din consorțiul universitar „Academica Plus”, format din 10 universități de stat care au peste, in total, 65.000 de studenți și 6000 de cadre didactice, auxiliare si nedidactice. Din acest consorțiu fac parte următoarele universități de stat: Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea din Pitești, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroșani, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu- Jiu.

Domnul prof. univ. dr. ing. habil Dinu Florinel, rectorul Universității Petrol- Gaze din Ploiești, a participat la o ședință online alături de ceilalți reprezentanți ai universităților componente ale consorțiului universitar „Academica Plus” pentru a dezbate ultimele evoluții din spațiul academic, dar și de a face propuneri de regândire a finanțării de către statul român a universităților.

În urma discuțiilor s-au conturat următoarele concluzii:

  1. Consorțiul Universitar ACADEMICA PLUS consideră că se impune o reprezentativitate echitabilă și total nediscriminatorie a oricărui consorțiu universitar legal constituit, în relaționarea cu Ministerul Educației, cu alte ministere și instituții ale statului român. Reunind 10 universități de stat, cu peste 65000 de studenți și peste 6000 de cadre didactice, auxiliare și nedidactice, considerăm că avem aceleași drepturi la reprezentare, dialog și parteneriat instituțional ca și oricare dintre celelalte consorții universitare dinRomânia.
    Principiul fundamental al autonomiei universitare, consfințit prin Constituție și legi, se impune a fi respectat întocmai de către toți partenerii instituționali, universități, ministere, consilii și alte instituții luând în considerare că indiferent de dimensiunea fizică și diversitatea ofertei educaționale, universitățile sunt factori de progres socio-economic și cultural cu drepturi și atribuții egale.
    Considerăm corectă reprezentarea de până acum, aceea de parteneri egali în interiorul Consiliului Național al Rectorilor. Considerăm de asemenea că reprezentarea învățământului superior românesc în relația cu Ministerul Educației, printr-o voce unică, aceea a CNR, se impune a fi păstrată.
  2. Având în vedere dinamica nevoilor reale de studiu ale potențialilor studenți, considerăm că a sosit momentul pentru a regândi finanțarea de către statul român după criterii precum atractivitatea programelor de studii, reprezentativitatea pe piața muncii locală și regională, nevoile reale de studiu ale studenților noștri și nu în ultimul rând nevoile de resursă umană înalt calificată, ale economiei românești în ansamblul ei. Astfel, solicităm o regândire a finanțării prin locuri subvenționate pe categorii de programe de studiu (L, M, D) care să țină cont de toate cele enunțate anterior, cu o mai mare flexibilitate în redistribuirea locurilor subvenționate rămase vacante din varii motive către acele universități care dovedesc o atractivitate sporită sau un impact strategic deosebit al unor programe de studiu.

Rectorul Universității Petrol – Gaze din Ploiești susține în totalitate aceste propuneri și apreciază declarația publică a președintelui consorțiului universitar „Academica Plus”, în persoana d-lui Dumitru Chirleșan.