Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești va găzdui cea de-a șasea ediție a Erasmus Week International Dimension

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești va organiza cea de-a șasea ediție a evenimentului internațional Erasmus WEEK International Dimension, care va avea loc între 7 și 11 aprilie 2025. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 7 aprilie 2025, la ora 11:00, în sala AP9.

Acest eveniment va reuni invitați de la universități din străinătate, facilitând discuții de colaborare între aceștia și membrii comunității academice din UPG. Scopul principal este de a explora noi direcții de colaborare care să susțină atât misiunea educațională a universității, cât și activitățile de cercetare.

Erasmus WEEK este o oportunitate excelentă pentru a întări legăturile internaționale și a dezvolta parteneriate strategice, invitații acestui eveniment provenind din Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Albania și Republica Moldova.

Prin acest demers, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești își propune să devină un punct de referință în educația superioară, promovând colaborarea internațională și excelența academică.