Un tanar cercetas roman face valva in Emirate

Între 4 și 12 februarie, în Sharjah, Emiratele Arabe Unite, s-a desfășurat cea de a 5-a ediție a Întâlnirii internaționale pentru cercetași și tineri cu nevoi speciale (The 5th International Gathering for „Scouting and Young People with Special Needs”).
80 de țări sunt reprezentate la această întâlnire unde peste 200 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani iau parte la activități menite să dezvolte noi metode de lucru pentru persoanele cu dizabilități.

Singurul român prezent la eveniment, Sergiu Marian Leuștean, un cercetaș liceean de 18 ani din Piatra Neamț, face vâlvă în Emirate, făcându-se cunoscut în cadrul evenimentului prin talentul și spiritul său de inițiativă, acestea fiind apreciate chiar și de ASR Prințul de Sharjah, fiul Șeicului Sultan Bin Muhammad al-Qasimi,al emiratului Sharjah!

După o riguroasă selecție la nivel național, Sergiu Leuștean a fost ales ca reprezentant al Organizației Naționale „Cercetașii României” la The 5th International Gathering for „Scouting and Young People with Special Needs”. Cu întârzieri și emoții din cauza ninsorilor, Sergiu a pornit spre Emiratele Arabe într-o aventura care urma să aducă multe noutăți în viața lui.

„Când am văzut apelul trimis pe listele de discuții, am știut că e o șansă unică pentru mine de a vedea lumea Arabă! Experiența mea în lucrul cu persoanele cu handicap și implicarea în cercetășie din ultimii ani, și-au răsplătit eforturile prin selecția mea ca reprezentant al României la eveniment. Nu știam exact cum va fi acolo, dar eram convins că va fi o experiență de neuitat!”, ne spune Sergiu.

În primele zile de la începerea evenimentului, organizatorii au lansat în ziarul campului o provocare pentru participanți: concursul pentru cea mai frumoasă fotografie. Pasionat de aceasta artă, Sergiu s-a înscris în concurs alături de alți 46 de participanți din alte țări ale lumii.

Despre asta, el ne povestește: „competiția a fost una destul de strânsă pentru că foarte mulți participanți aveau aparatură foto mai performantă decât a mea, dar am zis “să fiu gata” și să accept provocarea. Astfel am făcut o selecție destul de dură printre fotografiile făcute în Emiratele Arabe și am ales cele mai reușite 4 fotografii printre care și una cu faimoasa moschee Sheikh Zayed Grand , considerată o perlă a arhitecturii arabe. În a 8-a zi de camp am aflat din ziarul zilnic al evenimentului că sunt câștigător cu fotografia respectivă. Nu-mi venea să cred! Fotografia mea era în ziarul pe care îl citeau în acea zi peste 200 de oameni!”.

Ca unic reprezentant al României la eveniment, Sergiu s-a pregătit din timp cu mici elemente reprezentative ale culturii noastre: drapel, costum popular, ștergare tradiționale, vase de lut, pliante, albume foto și un cadou simbolic pentru oficialitățile organizatoare.

Nu mică i-a fost surpriza când la târgul internațional, standul său a fost vizitat chiar de ASR Prințul de Sharjah, fiul Șeicului Sultan Bin Muhammad al-Qasimi,al emiratului Sharjah. Despre această întâlnire, Sergiu ne povestește: „când a venit la standul României, primul lucru care l-a spus a fost Dracula iar apoi București. Eu i-am zâmbit și i-am răspuns „Nam”(”Da” în limba arabă). Apoi i-am oferit cadoul pregătit din țară și am fost plăcut surprins când acesta a răspuns “Mulțumesc!”. A fost un moment destul de emoționant pentru mine, deoarece nu am mai avut până acum ocazia să întâlnesc pe cineva dintr-o familie regală!”.

Despre Organizaţia Naţională Cercetaşii României

Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" (ONCR – www.scout.ro) este cea mai mare organizaţie educativă de tineret din România, cu circa 2500 de membri în peste 53 de centre locale (filiale) răspândite în toată ţara. Organizaţia naţională este, de asemenea, integrată în cercetăşia mondială, prin apartenenţa ei ca membră cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (WOSM – www.scout.org), fiind singura organizaţie de cercetaşi recunoscută ca atare dinRomania.

Cercetăşia este o mişcare educativă a copiilor şi tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisă tuturor, indiferent de naţionalitate, rasă, sex, credinţă sau condiţie socială, în concordanţă cu metoda Scout. Cercetăşia contribuie la dezvoltarea tinerilor, în vederea împlinirii lor fizice, intelectuale, sociale, spirituale, pentru a deveni cetăţeni responsabili ai comunităţii locale, naţionale şi internaţionale.