Un ploiestean – promovat la nivel regional intr-un gigant IT

Paul Maravei (foto) a preluat, de la 1 august, funcția de director general al Cisco România, iar ploieșteanul Dorin Pena, director al companiei americane în România aproape șapte ani, a fost promovat la nivel regional.

“Atât Dorin Pena, cât și Paul Maravei sunt lideri experimentați, cu o bună înțelegere asupra afacerilor clienților care activează în diverse sectoare și lucrează cu tehnologii variate”, afirmă oficialii Cisco.

Paul Maravei a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București și s-a alăturat echipei Cisco România în 2000, ca Pre-sales Engineer. Din octombrie 2011 până în 2015, a ocupat pozițiile de Manager of Business Development for Global Enterprise și Product Manager for Hybrid Cloud pentru Coasta de Est SUA, conducând strategia de vânzări și servicii a Cisco pentru acea zonă. În 2016, a decis să se întoarcă în România și a preluat rolul de Sales Manager pentru sectorul public.

Dorin Pena (foto dreapta) a absolvit Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești, în anul 2001, iar ulterior Universitatea Politehnica din București. A făcut Young Leaders Program la Institutul Aspen România, un MBA la INSEAD și General Management Program la IEDC – Bled School of Management.