Un mesaj. La 33 de ani de cand Revolutia si-a aprins faclia la Bucuresti, Sibiu, Cluj…

„Mă consider extrem de norocos că în ’89, nu m-au nimerit, atunci când au început să tragă din sediul miliției în mulțimea din față, unde mă aflam. Unele case încă mai păstrează amintirea acelor vremuri, când la  Sibiu se murea doar pentru că erai de altă părere. Să nu uităm asta, și  să nu spunem niciodată că s-a murit degeaba, pentru că murdărim memoria celor care au căzut atunci. Cine afirmă că totul a fost în van, că nu s-a schimbat nimic, ba mai mult, că era mai bine înainte, nu face altceva decât să-și justifice și să-și acopere nimicnicia propriei existențe”. Este mărturisirea sibianului Andy Fazekas.

Citți și luați aminte:

Datorită acelor întâmplări cutremurătoare care au configurat… Revoluția, avem libertatea, azi, de a ne alege cum să petrecem Crăciunul și ne înfurie să vedem cum unele autorități, organizatori de evenimente vorbesc despre târguri sau sărbători „de iarnă”, ocolind cu „virtuozitate” CRĂCIUNUL. Datorită acelor întâmplări, ignorate azi, de mulți dar care își au locul în cartea de istorie a neamului, copiii, azi, se bucură de serbări de poveste la grădiniță, la școală, la… școala de dans, de aceea pot asculta în voie și pot învăța colinde străvechi, pot citi ceea ce își doresc, pot merge în excursii, pot învăța ce limbi străine doresc, și nu mai învață… pentru media aia bună care să-I plaseze în „linia I” când vorba de trecut, la adolescență, în rândul… „uteciștilor”…

Datorită acelor întâmplări, copiii știu cine e Moș Crăciun și merg la biserică după dat, sau, ajunși adolescenți, merg să facă activități de voluntariat, participă la proiecte educaționale internaționale și luptă (cei mai mulți) pentru educația lor, pentru o carieră…, își pot cere și apăra drepturile… Poț viziona la o terasă sau acasă un Campionat Mondial de fotbal, de patinaj ori concertele cântăreților ce fac furori pe toate meridianele lumii…

Datorită acelor… „întâmplări” avem „Cameră de Comerț și Industrie”, parcuri industriale, concedii oriunde pe glob, Bursă de Valori, elevi și studenți eminenți, premiați la nivel mondial…

Arm ai fi multe, foarte multe de spus. Până una-alta, mesajul sibianului MERITĂ CITIT. Și… ÎNȚELES.

*Acum 33 de ani, aveam, deja un oraș „LIBER DE COMUNISM”- Timișoara și Revoluția își continua parcursul la București, la Sibiu, la Cluj…

foto: Andy Fazekas