Un dascal din Seciu- intruchiparea legendarului Domn Trandafir… O, Doamne, daca toti din breasla sa ar fi asemeni lui…!

Motto: „Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora”. (Mustafa Kemal Atâtürk)

O altă poveste… frumoasă, vie, pusă în lumină pe contul de socializare al Consiliului Județean Prahova. De data aceasta aflăm despre „Domnuʼ Trandafir de Prahova”, un  OM închinat cărții și dăruit… copiilor, un dascăl pogorâtpeplaiurile noastreca din poveștile de demult… Citiți și luați aminte:     

„𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮, 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐞𝐜𝐢𝐮, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐮𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 „𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐝𝐚𝐟𝐢𝐫“. 𝐃𝐞 𝟒𝟔 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐚̆, 𝐩𝐞 𝐥𝐚̂𝐧𝐠𝐚̆ 𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭 𝐬̧𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐨𝐭𝐢𝐭, 𝐬̧𝐢 𝐥𝐞𝐜𝐭̧𝐢𝐚 𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐞𝐢!

În căutarea de oameni frumoşi care au scris „istorie“ în acest judeţ, nu-l puteam omite pe Victor Dumitru. Dintre cei 66 de ani de viaţă, aproape 46 şi i-a dedicat activăţii didactice, fiind învăţător la Seciu. Mare iubitor al literaturii române, el însuşi este parcă „rupt“ din poveştile în care ne sunt întruchipate portretele dascălilor. Cu imaginea care duce spre învăţătorul Creangă, aşa cum ni-l prezintă George Călinescu, şi cu blândeţea, răbdarea şi tactul „Domnului Trandafir“, al lui Sadoveanu. Încearcă să ţină pasul cu programa şi cerinţele actuale, dar le îmbină şi cu tehnicile de „modă veche“, care au dat roade în rândul a zeci şi zeci de generaţii care i-au trecut prin mână.

Am ajuns pe la orele prânzului la şcoala din Seciu, unde învăţătorul ne aştepta. Copiii abia plecaseră spre case, iar el şi-a mai făcut de lucru ca toate să fie puse la punct pentru următoatea zi de şcoală. Am găsit un loc unde ai senzaţia că timpul s-a oprit cam prin anii ’90. Cunoaşte fiecare colţişor al şcolii pe care a gospodărit-o în cele peste patru decenii, aşa cum a ştiut mai bine. Acum, Școala primară din Seciu mai are doar 25 de elevi la învăţământ simultan, dintre care 13, de-a III-a şi a IV-a, sunt în clasa lui Victor Dumitru.

Este genul de om care are multe de povestit și care te plimbă prin toate domeniile îmbrăcate cu relatări despre oameni și activități din zonă. Dar, dincolo de apetitul verbal, Victor Dumitru emană o doză imensă de bunătate sufletească, pasiune și dorință ca din mâinile lui să iasă niște elevi care pleacă spre gimnaziu cel puțin la fel de bine pregătiți ca „𝑎̆𝑖’ 𝑑𝑖𝑛 𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑟𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖𝑡𝑒, 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑎𝑠̦. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑢𝑛𝑢𝑙, 𝑑𝑜𝑖, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑚𝑖𝑎𝑛𝑡̧𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔 𝑙𝑎 𝐵𝑜𝑙𝑑𝑒𝑠̧𝑡𝑖, 𝑙𝑎 𝑔𝑖𝑚𝑛𝑎𝑧𝑖𝑢, 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑝𝑖𝑒𝑟𝑑𝑢𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙“.

Deşi are vârsta de pensionare, „domnu’ Trandafir“ de la Seciu ar vrea să mai stea un an la catedră. Să-şi ducă munca la bun sfârşit şi cu această generaţie. Energie are, pasul cu vremurile îl ţine şi consideră că s-a descurcat şi cu învăţământul online. Doar că este cu totul altceva când îi are pe copii sub „aripa“ sa şi le poate exemplifica aşa cum se pricepe cel mai bine noţiunile de bază.

„𝐶𝑎 𝑠̧𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆ 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑒𝑎 𝑟𝑜𝑎𝑑𝑒, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑢𝑙 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑖𝑏𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑎̆ 𝑒𝑙. 𝐴𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑜 𝑜𝑟𝑎̆, 𝑑𝑜𝑢𝑎̆, 𝑠𝑒 𝑝𝑙𝑖𝑐𝑡𝑖𝑠𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑖̂𝑠̧𝑖 𝑔𝑎̆𝑠𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̧𝑖. 𝑀𝑎𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑎 𝑠𝑝𝑎𝑡̧𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡̧𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎̆ 𝑠̧𝑐𝑜𝑙𝑎𝑟𝑎̆, 𝑖𝑎𝑟 𝑐𝑎𝑠𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑢𝑛𝑎, 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑐𝑎𝑚𝑒𝑟𝑒. 𝑈𝑛𝑑𝑒 𝑠̧𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑎𝑟𝑡̧𝑖 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎, 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑡𝑎 𝑠̧𝑖 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑒? 𝐷𝑎𝑟 𝑐𝑒-𝑎𝑚 𝑠𝑖𝑚𝑡̧𝑖𝑡 𝑒𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑖 𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑠 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒, 𝑎𝑚 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑢 𝑒𝑖 𝑖𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑡 𝑐𝑢𝑚 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑡 𝑓𝑖𝑧𝑖𝑐“, ne-a mărturisit învăţătorul.

𝑫𝒓𝒖𝒎𝒖𝒍 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝑺𝒆𝒄𝒊𝒖

Este originar din Dâmbovița, însă după ce a terminat Liceul Pedagogic de la Târgoviște și stagiul militar, a fost repartizat ca învățător la Seciu, în Prahova. Iar de atunci locurile de aici i s-au transformat în „acasă“.

Este nostalgic după vremurile vechi și după învățământul de dinainte de anii ’80, când școala punea accent pe abilitate și pe dezvoltarea elevului pentru o meserie, și contestă modul în care manualele și cerințele procesului educațional s-au tot schimbat în ultima decadă a comunismului, cât și după anii ’90. Cel mai mult îl doare că în manualele de lectură încep să câştige teren autorii străini în faţa celor români, a marilor clasici.

Și acum, învățătorul de la Seciu merge pe principiul că în copil trebuie descoperită și dezvoltată abilitatea, pentru că nu toți pot fi ingineri, IT-iști, directori etc. Şi ca să fie sigur că aceşti copii care, în mare parte, vor rămâne în mediu rural au idee cum creşte o legume sau cereralele, Victor Dumitru se foloseşte de o bucată de pământ de lângă şcoală unde, în fiecare primăvară, pune sămânţă sau răsaduri de ceapă, roşii, cartofi, porumb etc., astfel încât să fie sigur că cei mici au un model, văd practic ce vor avea de făcut pentru a avea, mai târziu, ce pune pe masă.

𝑰̂𝒔̧𝒊 𝒔𝒊𝒎𝒕𝒆 𝒆𝒍𝒆𝒗𝒊𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆-𝒔 𝒇𝒍𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒛𝒊…

În 46 de ani, n-a lăsat niciun elev corijent sau repetent. Şi când a fost în impas cu un copil pe care, cu toate eforturile, nu reuşea să-l salte la media 5, s-a gândit la șocul psihologic pe care acel elev l-ar fi avut dacă s-ar fi trezit într-un alt colectiv, cu colegi mai mici și cu stigmatul de „repetent“. El a considerat că îi mai poate acorda o șansă… Lucrează cu toţi, le explică fiecare greşeală făcută şi le verifică tuturor temele.

Poate că ei s-or diferenția la învățătură, dar dascălul îi tratează la fel atunci când îi vede supărați, când constată că le lipsește câte ceva, când îi simte flămânzi… „𝐷𝑎, 𝑠-𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑖𝑛𝑎̆ 𝑛𝑒𝑚𝑎̂𝑛𝑐𝑎𝑡̧𝑖 𝑙𝑎 𝑠̧𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̧𝑖-𝑖 𝑣𝑎̆𝑑, 𝑖̂𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑡. 𝐼̂𝑖 𝑖𝑎𝑢 𝑑𝑒𝑜𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑙𝑒 𝑑𝑎𝑢 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑟𝑛 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠 𝑑𝑖𝑛 𝑧𝑖𝑢𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑒𝑑𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑙𝑖𝑝𝑠𝑖𝑡, 𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆-𝑚𝑖 𝑖𝑎𝑢 𝑝𝑎𝑐ℎ𝑒𝑡 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑎𝑙𝑡̧𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖. 𝑁𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑓𝑎𝑐 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑡̧𝑎 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑣𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑡𝑎̆ 𝑢𝑚𝑖𝑙𝑖𝑛𝑡̧𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑣𝑟𝑒𝑢𝑛 𝑓𝑒𝑙“, ne-a mărturisit dascălul.

Pe parcursul anilor, a avut de-a face cu copii săraci fie din cauza situației părinților care nu reușeau să răzbească, fie victime ale unor adulți pentru care munca și interesul pentru carte n-au fost niciodată o prioritate. N-a putut lupta să stârpească răul din rădăcină, să-i remodeleze pe cei mari, însă în cazul elevilor săi s-a zbătut cât a putut ca ei să aibă altă șansă. Pentru unii a mers și-n instanță ca să le obțină certificate de naştere. I-a descoperit când a făcut recensământul şi a făcut tot posibilul ca ei să nu rămână fără identitate.

𝑴𝒐𝒔̧ 𝑪𝒓𝒂̆𝒄𝒊𝒖𝒏 𝒗𝒊𝒏𝒆 𝒍𝒂 𝒕𝒐𝒕̧𝒊 „𝒄𝒐𝒑𝒊𝒊𝒊“ 𝒍𝒖𝒊

An de an a făcut tot posibilul ca Moş Crăciun să vină la copiii lui. Nu ştie dacă vor avea brad sau cadouri acasă, dar şcoala o pregăteşte de Sărbătoare, împreună cu ei, şi îi învaţă colinde şi poezii. Cu repertoriul pus la punct, fie merg la colindat cu toţii, fie primesc oaspeţi, iar micuţii sunt recompensaţi pentru munca lor cu dulciuri, fructe, hăinuţe, rechizite.

Când este întrebat de ce nu renunţă la catedră pentru a se bucura de pensie, Victor Dumitru spune că şcoala este locul unde se simte cel mai bine, că-i place ceea ce face. Putea să plece de la Seciu de multă vreme şi de multe ori, dar acolo a simţit un mediu curat, cu copii simpli, sinceri şi cu respectul cuvenit cadrului didactic. „𝐼̂𝑛 𝑠̧𝑐𝑜𝑙𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑎𝑠̧, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑡𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑖, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙. 𝑁𝑢 𝑐𝑟𝑒𝑑 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠̧ 𝑓𝑖 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛 𝑙𝑎𝑟𝑔𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢“, a încheiat Victor Dumitru”.