Trio-ul de aur al voleiului romanesc, la Tricolorul LMV Ploiesti! Adversar din Elvetia in Challenge Cup

Echipa de volei Tricolorul LMV Ploiești a dat o lovitura important ape piata transferurilor, obtinand semnatura universalului Laurențiu Lică (foto), desemnat cel mai valoros jucător român din 2016 de către Federația Română de Volei. Cu peste 100 de selecţii la prima reprezentativă a României, începând cu anul 1999 până în prezent, Laurențiu Lică este originar din Galați, fiind născut în data de 11.02.1980, având 2.00 m și 97 kg, cu 3.40 m detentă la atac și cu 3.30 m detentă la blocaj.

Format la CSU CSȘ Galați, Laurențiu Lică este unul dintre jucătorii de referință ai României din ultimii 15 ani, cariera sa împărțindu-se între România și Franța. Astfel, în vederea sezonului viitor, Tricolorul LMV i-a adus, până acum, pe primii trei jucători români din clasamentul anului trecut întocmit de reprezentanții forului național de specialitate, în ordine, Laurențiu Lică, Bogdan Olteanu, Cristian Bartha.

Carieră profesionistă și palmares Laurențiu Lică:

1996-1997: CSU CSŞ Galaţi
1997-1998: CSU CSŞ Galaţi
1998-1999: Universitatea Craiova
1999-2000: Universitatea Craiova
2000-2001: Universitatea Craiova
2001-2002: Universitatea Craiova
2002-2003: Petrom Ploieşti (locul 2 în campionat, finalist al Cupei României, participare în Top Teams Cup, sferturi de finală)
2003-2004: Petrom Ploieşti (locul 2 în campionat, câştigător al Cupei României, participare în Cupa CEV)
2004-2005: VCM Constanţa (locul 2 în campionat, câştigător al Cupei României, participare în Top Teams Cup)
2005-2006: Olympique Ajaccio Volleyball, Franţa (locul 1 în clasamentul atacanților)
2006-2007: Beauvais Oise Université Club, Franţa (locul 5 în campionat)
2007-2008: Beauvais Oise Université Club, Franţa (locul 5 în campionat, locul 2 în clasamentul atacanților, locul 2 în clasamentul realizatorilor de puncte, câştigător al Cupei Franţei, optimi de finală în Cupa Challenge)
2008-2009: CVM Tomis Constanţa (Campion național, câştigător al Cupei României, locul 3 în Cupa Challenge)
2009-2010: Montpellier Volley Université Club, Franţa (finalist al Cupei Franţei, participare în la Cupa CEV)
2010-2011: Chaumont Volley-Ball 52, Franţa (liga a doua, locul 2 în clasamentul realizatorilor de puncte, semifinalist al Cupei Franţei)
2011-2012: Chaumont Volley-Ball 52, Franţa (liga a doua, promovare în prima ligă)
2012-2013: Martigues Volley-Ball, Franţa (liga a doua)
2013-2014: SCM U Craiova (locul 4 în campionat, optimi de finală în Cupa CEV)
2014-2015: SCM U Craiova (locul 3 în campionat, sfert-finalist în Cupa CEV)
2015-2016: SCM U Craiova (Campion național, optimi de finală în Cupa CEV)
2016-2017: SCM U Craiova (locul 2 în campionat, participare în Liga Campionilor – locul 14 în clasamentul final, locul 9 în clasamentul atacanților în runda a patra – 79 atacuri reușite din 5 meciuri – 20 de seturi; locul 10 în clasamentul realizatorilor de puncte în runda a patra – 92 puncte/4,6 puncte pe set).

Cu Lausanne UC in CEV Challenge Cup

In alta ordine de idei, Tricolorul LMV Ploieşti va evolua, din nou, în CEV Challenge Cup.

Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu va evolua în runda de calificare pentru faza principală a CEV Challenge Cup, urmând să întâlnească pe Lausanne UC, a patra clasată din campionatul Elveţiei în sezonul recent încheiat.

Lausanne UC este un club fondat în 1975, având în palmares şase titluri naţionale în Elveţia (ultimul obţinut în 2008), cinci Cupe câştigate şi două SuperCupe. Totodată, a avut o prezență constantă pe plan european, în 2012 ajungând în sferturile de finală ale CEV Cup, iar în 2016 – în optimile de finală ale CEV Cup.

În sezonul trecut a evoluat în CEV Challenge Cup, oprindu-se în aceeaşi fază ca şi Tricolorul LMV Ploieşti (16-imile de finală), după ce a pierdut ambele manşe cu scorul de 0:3, în confruntarea cu olandezii de la Draisma Dynamo Apeldoorn.

Turul rundei de calificare este programat în perioada 21-23 noiembrie, iar returul – între 28 şi 30 noiembrie. Tricolorul LMV va evolua, mai întâi, în deplasare, meciul decisiv urmând să aibă loc în Sala „Olimpia”.

Învingătoarea va avansa în 16-imile de finală, unde se va confrunta cu Stroitel Minsk, din Belarus, faza fiind programată între 5 şi 7 decembrie (tur), respectiv 19 şi 21 decembrie (retur).