Tentativa de suicid la Ploiesti: O batrana s-a autoincendiat (DESTUL DE MULTI PRAHOVENI SE GANDESC SA-SI IA VIATA!!!)

Incident grav luni, în Ploiești! O femeie în vârstă de 76 de ani și-a dat foc, în speranța că, astfel își va încheia socotelile cu viața.

O femeie în vârstă de 76 de ani și-a dat foc.

 Cazul de tentativă de suicid s-a petrecut pe strada Arnota, unde cei de la Serviciul de Ambulanță Județean Prahova au intervenit cât au putut de repede.Practic, au reușit să salveze victima și să o preia în viață, dar cu arsuri (de la flacără) de gradul I-II pe 13 % din suprafața corporală (torace anterior, regiunea cervicală, police drept). Așa cum am aflat din raportul de gardă al SAJ, victima a fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de unde a fost trimisă, ulterior, la Spitalul Grivița București.

Din nefericire, remarcam că, iată, după luni bune în care nu puține au fost cazurile în care cca 20 de prahoveni și-au luat viața spânzurându-se și alți mulți au încercat să-și pună capăt zilelor cu supradoze de medicamente sau cine știe ce substanțe toxice (exemplu: https://www.prahovamedicala.ro/in-numai-o-luna-si-jumatate-12-prahoveni-au-murit-spanzurati/), acum avem de-a face cu un caz teribil, o femeie alegând varianta cruntă a… arderii.

sursa foto: ziare.com