Jucatoarea de tenis prahoveanca Daria Ștefania Mălăescu a avut doua săptămâni consecutive în care a ajuns până în semifinale în trei turnee jucate în Africa de Sud.
În turneul J100 de la Potchefstroom, care a avut loc în perioada 27 februarie – 3 martie 2023, la simplu, Daria a cedat greu, scor 2-6, 5-7, în fața sportivei Amelie Justine Hektmanek (Germania), până atunci nepierzând niciun set!

Cu același scor a pierdut și în turneul al doilea din aceeași locație, în fața sportivei Karin Altori (Israel), care de altfel a și câștigat competiția ce a avut loc în perioada 6-11 martie a.c.
În același turneu, dar pe tabloul de dublu, Daria Ștefania Mălăescu a ajuns tot în semifinale, alături de partenera sa, Lea Bathellier, din Franța, cele două fiind învinse de cele care au și câștigat turneul, Sara Borkop / Laura Brunkel, ambele din Danemarca.
/ Laura Brunkel, ambele din Danemarca.
Reamintim că, la finele anului trecut, Daria Ștefania Mălăescu a câștigat trei turnee ITF, în Kenya și Dubai. Detalii aici, aici si aici.

