Astăzi, 25 iunie 2026, în cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, a avut loc conferinta „Tendințe în Știință și Tehnologie – Confluența Matematicii, Fizicii și Informaticii”, organizat de Departamentul Informatică, Tehnologia Informației, Matematică și Fizică.
Evenimentul a reunit cadre didactice, cercetători, studenți și invitați interesați de cele mai noi direcții de dezvoltare din domeniul științei și tehnologiei, oferind un cadru de dialog și schimb de idei privind rolul matematicii, fizicii și informaticii în inovare și cercetare.
Prin prezentările și discuțiile desfășurate, participanții au evidențiat importanța colaborării interdisciplinare în identificarea soluțiilor pentru provocările actuale și în formarea viitorilor specialiști.
Felicitări organizatorilor și tuturor participanților pentru contribuția la succesul acestui eveniment și pentru promovarea excelenței academice și a cercetării în cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești!

